Din 2008 si pana hat in 2009 timpul s-a scurs in graba mare catre week-end si distractie; mi se pare ca nici nu am avut vreme sa-l “diger” cum trebuie pentru ca a fost cel mai surprinzator, cel mai plin de locuri si de oameni noi.
Au mai fost ani haotici, dar numarul 27 mi-a aratat (prea) multe locuri pentru prima data si mi-a reamintit, daca mai era nevoie, ca oamenii, mai ales cei de munte, fie ca fac trekking sau sunt cataratorii, sunt oameni foarte faini.
Daca ar fi s-o iau cu inceputul logic si nu cu cel cronologic, prima noutate este blogul asta, pe care mi l-am facut pe baza cunostintelor mele (egale cu zero) de programare in html, intr-o seara de plictiseala, cu intindere crunta la gambe.
Cat despre locurile noi... pai ce mai tin minte este ca am vazut Oradea si Iasiul, Transfagarasanul, masivele Parang, Latoritei, Ciucas, Capatanii, Buila-Vanturarita, Fagaras, Trascau, Valea Morarului si Cheile Horoabei (Bucegi) si am facut poze la Tyulenovo. Mi-am implinit visul de a merge in Cheile Nerei unde, pentru prima data, am alergat singura pe un traseu atat de lung.
Am prins rasaritul de soare din traseu de munte, am vazut floare de colt in natura, capra neagra (sincer, nu tin minte sa mai fi vazut vreuna pana acum), vidra, salamandra, bursuc, si am auzit raget de cerb.
A, si sa nu uit… m-am suit in Smart si am plecat in Vama cu Rebeca, intr-o dupa-amiaza caniculara de sambata, pentru ca nu ne-am putut hotari unde sa bem seara respectiva. Am mai plecat asa, dar niciodata nu am condus eu pana la mare, cu atat mai putin cutiuta mea de conserve :) Si ca tot vorbeam de Vama, am baut pentru prima data Jagermeister :)
Pana acum nu mi-a placut sa alerg, dar vara si toamna asta am iesit de 2 ori pe saptamana in parcul Carol, am dat muzica tare la mp3 player si, concentrandu-ma doar pe respiratie si alergare, m-am “izolat” pentru cateva minute de realitate. In restul zilelor fara febra musculara am mers la panou la catarare. Acolo am invatat sa las la o parte frustrarea pe care o simt cand scap cate o priza, pentru ca important nu e sa ajung in varful panoului; la sala, scopul e sa ma relaxez dupa o zi de munca, sa-mi placa miscarile pe care le fac pe traseu, si mai ales sa-mi placa sa fiu acolo, indiferent cat de sus sau de jos este acel “acolo”.
Ar mai fi cateva intamplari noi, pozitive sau nu, care mi-au fost date sau pe care mi le-am “facut” cu mana mea, dar dupa cum spunea si Frank Sinatra, prea putine pentru a fi mentionate.
Maine, voi fi sus, in Vf. Ciucas cu vreo 25 de omuleti… prima zi de nastere in varf de munte!
Acum fix 10 ani eram jos, in pestera Ratei din Leaota… cel mai frumos majorat din lume!
Nici varful nu e prea sus, nici pestera prea jos, dar conteaza frumusetea miscarii pana acolo :)
