Caldura mare, mon cher, si patru zile libere, de haladuit unde vedeam cu ochii; asta a fost mini-vacanta de 1 Mai. Ma rog, pe data de 1 deja am ajuns acasa si mancam un maaaare pahar de inghetata cu capsune si mango. O minunatie, ce mai...Vineri m-am trezit cu noaptea-n cap, pe la 7 - sa ne-ntelegem, pentru o zi de concediu e mult prea devreme...- sa ma duc la politie sa-mi schimb carnetul de soferi. Da, deja am 10 ani... ha ha ha! Apoi am dat fuga la f64 sa-mi iau D5100, ca na, trebuia sa-l incerc in Trascau, nu? O cafea in oras, un suc, o a doua cafea la Vasile la birou si la drum, ostenii mei, ne asteapta drum lung pana la cabana lui Claudiu din satul Sub Piatra, pe valea Ariesului. Care acum are si incalzire, nu doar pereti :)
Pana in Sebes a fost super liber drumul; apoi s-a inserat, au aprins astia farurile, au aparut TIR-urile si pana in Teius s-a rupt filmul, numai cu 50 km/h m-au tinut; plus drumul din Salciua pana la Claudiu, care m-a imbatranit 5 ani.. Ce mai, degeaba m-am grabit eu pe autostrada, Dealul Negru, apoi pana in Valcea, de Valea Oltului ce sa mai spun, ca am ajuns in sat abia pe la 12 noaptea. Totusi am fost primii dintre invitati - nici acum nu stiu exact cati am fost, ca niciodata nu am stat toti in acelasi timp la cabana - am intins saltelele, iar eu m-am bagat la somn; afara era muuult prea frig pentru mine. Pana dimineata ne-am inmultit (n-am facut nimic, ma jur!), venisera si Alina cu inca doi baieti, Vlad din Campina si Iulian din Bucuresti.
Am plecat 6 oameni la taiere. La propriu, pentru ca ne-am taiat si ne-am zgariat in maracini pana acolo, de-mi venea sa-i fac vant lui Claudiu pentru mareata-i gaselnita sa ma cocoate acolo. La un moment dat nu stiam daca am urcat destul. Asa ca Vasile s-a suit intr-un copac si a inceput sa-si fluture tricoul pentru a fi vazut de jos. Claudiu o suna pe Alina (care ramasese la cabana), Alina se uita printr-un tele catre noi si ne ghida oleaca mai acatari stanga-dreapta, pana am gasit intrarea in pestera. Intrarea asta se facea printr-o gaura in stanca, de cativa metri, prin care a trebuit sa coboram in rapel. Eu am fost coborata ca pe un sac de cartofi, pentru ca nu am mai facut pana acum rapel in viata mea. Si cand imi mai si strigau "fa nod semicabestan" ma apucasera pandaliile; "aaa, semi, si eu care vroiam d-ala intreg, ca io nu ma incurc cu jumatati de masura"... 'the hell, man, baga-ti mintile-n cap, nu vezi ca am unghiile facute?!
Ma rog, pana la urma am coborat si eu, desi de afara privelistea era mai faina. Si asa, aveam un belvedere superb pana hat in cheile Turzii, am facut ceva poze si ne-am intors la cabana. De urcarea prin gaura respectiva nu mai zic nimic, ca ma fac de ras... Totusi, plimbarea asta mi-a fost de ajuns sa vad cum stau cu psihicul in preajma anumitor persoane. Adaugand la asta si faptul ca eram toata zgariata, plus ca afara era cald si soare, plus ca Huda o mai facusem, am luat decizia sa nu mai intru in pestera cu toti. Prea ud si prea frig...
Pana duminica am pierdut vremea cu Vasile prin curtea cabanei, am citit, ne-am chinuit sa intindem un cort cat o zi de post negru (pentru cei care urmau sa vina in seara aia si pentru echipamentul de pestera) si am reusit performanta sa dorm 12 ore.Duminica de dimineata am mai facut ceva plaja cat am astaptat-o pe o fata sa se duca pana in sat - s-a gandit ea ca daca o asteapta 7 oameni pana face o plimbarica de 10 km pe jos, nu-i bai - si pe la ora 13 am plecat in traseu spre Poarta Zmeilor si apoi pe creasta pana in Vanatarea.
Traseul a fost absolut superb!! De la Huda lui Papara se urca pe triunghi rosu, pe langa manastire, apoi spre padure, se face dreapta de-a coasta pe langa acea padure, dar doar cateva sute de metri, apoi cum se rareste putin padurea, chiar inainte sa se deschida o vale larga la dreapta, se face stanga, brusc, printre copaci cazuti, aproape de baza stancilor. Noi aici am gresit prima data si am tinut creasta prea mult. Dupa vreo 2 ore de la plecare (mult mai putin daca nu te ratacesti, ca noi) se ajunge intr-o poiana, de unde traseul continua la dreapta pe cruce rosie (traseu ce vine din Salciua) si incepe sa urce de-a dreptul stancile.
Inainte, insa de a urma crucea rosie, un baiat care era cu cortul in poiana respectiva si stia foarte bine traseele, ne-a dus in stanga poienii (cum am coborat noi pe TR), pe o poteca nemarcata, care coboara la cascada Sipotelor. Sunt, de fapt, trei cascade, una dupa alta si trebuie mers chiar prin ele, pentru a le vedea. Ne-am udat groaznic, dar a meritat!! Doar la cascada Beusnitei din Cheile Nerei mai vezi asemenea vegetatie ireala...
Revenind in poiana (aici este ultima sursa de apa in afara celor cateva paraiase de pe platoul Bedeleu, din care se adapa animalele!), am inceput urcarea spre creasta pe cruce rosie. Pot spune cu mana pe inima ca in viata mea nu am urcat o poteca atat de abrupta pentru atat de mult timp. Pana la Poarta Zmeilor simti pur si simplu ca-ti dai duhul. Sau o fi fost caldura de vina, sau faptul ca eram incaltata in bocancii de iarna care ma jenau la calcai, desi ma indoiesc. Aproape 2 ore de urcat in patru labe; fara sa ai unde sa-ti tragi sufletul, pentru ca tot timpul esti in panta?! Si totul pe bolovanis si pamant nisipos. Iar pestera respectiva nu merita osteneala, am ramas dejamagita. Balconul a fost frumos, cel amenajat pe o stanca, exact la marginea haului, de unde se vedea intreaga vale a Ariesului. Apusul acolo trebuie sa fi fost minunat.
 |
| Cascada Sipotelor |
Pe platou nu exista marcaj, sau era pe sus, tinand creasta si nu l-am gasit noi; noi am ales poteca cea mai lata, cam cat un drum forestier, in directia E-NE. Am ocolit un varf, lasand padurea pe dreapta si vaile largi pe stanga, am intrat intr-o mica padurice, apoi am cotit brusc in directia V, pana am ajuns intr-o vale cu o casuta mica de piatra, pe care am intalnit marcajul nostru, BA. De la aceasta casuta marcajul devine foarte bine vizibil si nu mai pune probleme de orientare.
Trebuie spus ca fara Vasile nu am fi gasit niciodata traseul pe platou. El a stat perfect la capitolul orientare si noi am mers pe mana lui. Oricum si restul erau la fel de praf ca mine, se facuse deja ora 8 seara si noi tot in creasta eram, Alina, prietena ei si fata lui Claudiu erau deja obosite si nimeni nu avea chef de gandit la alternative.
Pe la 9 jumatate am ajuns la troita de pe Vanatarea si de aici coborarea se face pe cruce albastra, jumatate de ora pana la Huda lui Papara. In total traseul a dura 8 ore jumatate, dar se poate face, zic eu, in 6 ore, 6 ore jumatate.
 |
| Sighisoara |
Primul momentul culminant al zilei, absolut demential din punctul meu de vedere, a fost cafeaua bauta sus in cetatea Sighisoarei. La festival nu prea poti face asta in liniste, iar data trecuta cand am ajuns in Sighisoara in afara festivalului (dupa Minicraciun?) era prea frig pentru stat la terasa; ca sa nu mai spun ca mi-ar fi dat Vlad o cafea peste ochi, daca-l mai tineam mult pe loc... :)
 |
| Micul Trianon de la Floresti |
Seara am tras la un motel de langa Dambul Morii, acelasi cu cel la care am stat saptamana trecuta, stiind ca e mancarea buna si camera ok. Si cum spuneam si la inceput, amiaza de marti, 1 Mai Muncitoresc, ne-a prins acasa, la o cupa de inghetat de vanilie cu caramel, in care am pus capsune si mango :))
