Din intamplare, creasta Iezer Papusa

Muntii Iezer-Papusa
Traseu: sambata: cab. Voina-cab. Cuca (masina) -stana din Gradisteanu - vf. Papusa TG, BA 3,5h
vf Papusa - Sleul Batranei BR 2h; Sleul Batranei  - vf. Rosu - vf. Iezerul Mare BR 3h
vf. Iezerul Mare - ref. Iezer nemarcat 1h
duminica: ref. Iezer - cab. Voina PA 3h
_____________________________________________________________________________
Pai asta chiar a fost o intamplare, pentru ca miercuri cand am stabilit traseul, ma gandisem sa urcam in creasta Iezerului prin Plaiul lui Patru si de acolo pe sfertul de creasta ramas, pana la refugiul Iezer. Chiar imi faceam "probleme", ca in refugiu e soba si nu o sa apuc sa testez noul sac de dormit. Asta era acu'...
 
Vineri seara am inceput tura cu calvarul rutier din Bucuresti, apoi ceata pe autostrada si in final, craterele de la Mioveni. In schimb drumul pana la cabana Voina e superb!! Aviz amatorilor de curbe stranse si asfalt ca-n palma :) Doar ca pe ici pe colo se cam darama muntele peste sosea si sunt portiuni cu noroi si bolovani. Acu' nah, depinde de norocul fiecaruia.

Pe la 10 seara ne-am pus cortul in poiana din fata cabanei Voina si am bagat somn de voie pana la 7 dimineata. La 8 si ceva deja terminasem de mancat si intindeam cortul la soare sa se usuce, cand ne abordeaza un nene simpatic, sa ne intrebe daca nu vrem sa ne duca cu masina la Cuca. Traseul nostru nu era pe acolo, dar ma gandesc: de la Cuca in creasta 4 ore, apoi 2 pana in Batrana, inca 2 (? nu stiu de unde am scos timpul asta, dar ma rog...) pana pe Iezerul Mare si tup tup, din piatra-n piatra in jos spre refugiu. Salvamontul pe care l-am sunat vineri mi-a zis ca nu-s probleme pe traseu, cu zapada. Ma pune dracu sa-l intreb pe Vasile ce parere are de plan, sa facem creasta aproape toata, sambata, ne-ar lua 8 ore; oricum in creasta nu se innopteaza la 4, ca jos. Evident ca nimanui nu i-a dat prin cap ca vom cobori pe partea sudica a muntelui si soarele la apus nu se mai vede p-acolo, de Fagaras. Asa ca am pus cortul in portbagaj asa cum era, si tusti in dubita omului pana la Cuca.
Pe drum ranjim entuziasmati la niste varfuri inzapezite, facem poze si ne mandrim cum o sa ajungem noi acolo... Am ajuns, dar atunci parca n-am ranjit cu toti dintii.

Cat ne-am mai invartit pe la cabana, la 9 fix am plecat in traseu spre Papusa. Am aflat ca in fata plecasera de vreo jumatate de ora inca 4 oameni. Mi-a mai venit inima la loc, gandindu-ma ca nu o sa mergem singuri la frontala. Sentimentul mi-a fost repede anihilat de faptul ca dupa nici 15 minute de urcat, i-am intalnit, si chiar depasit pe cei patru. Ne-am mai intalnit cu ei la iesirea din padure, am impartit impresii despre sacul de dormit Nahanny (doar impresii bune!) si am plecat inaintea lor. Pacat, pareau oameni de treaba.


Urcusul ce sa zic, e ca oricare inceput de traseu care duce, in doar 3 ore jumate, in varf. E abrupt, dar daca ai un pic de antrenament, nu-ti versi plamanii. La stana din Gradisteanu am facut o pauza de ceai si ceva de-ale gurii si-am continuat urcarea spre Papusa. Am admirat muti inconfundabila creasta a Pietrei Craiului, care pur si simplu iti taie rasuflarea, pentru ca, vazand-o asa, de la departare, imi iti valmasag in minte toate intamplarile petrecute in acest masiv, glumele spuse si auzite, simti fiecare picior alunecat prea la stanga de poteca si fiecare unghie rupta in piatra, fiecare intepatura de genunchi, ceaiul de la Curmatura si salata de rosii de la Garofita Pietrei Craiului.

In 3 ore jumatate, cu tot cu pauza de ceai, am ajuns in varful Papusa, exact cum scrie pe marcajul de la Cuca. Cei 4 pe care ma bazam ca stiu traseul abia acum se vedeau la stana din Gradisteanu, dar mai erau cu ei inca 3 oameniin plus. E clar, erau la vreo ora jumatate in spatele nostru; refugiul parea ca va fi plin, stiam ca vom gasi acolo alti 5 oameni, cel putin. Asa ca am luat-o la trap, sa nu fim ultimii la refugiu sa trebuiasca sa impart si sa aranjez oameni ca asta vara in Caltun. Mai catinel am luat-o pe Spintecatura Papusii pentru ca pe partea nordica poteca era toata o limba de gheata. Urat si greu de coborat pe gheata.

In general, de la vf. Papusa la vf. Batrana, creasta merge aproape drept, pe langa varfuri, si pe vreme buna nu pune probleme de orientare. Noi am ajuns la Izvorul din Plai, la intersectia cu traseul TR ce vine de pe Plaiul lui Patru (traseul initial pe care trebuia sa-l facem), pe la ora 3, deci in 2 ore si ceva din Papusa. Am pierdut timp pe gheata aia. Si apropos de izvoare: nu-s... Am gasit unul intamplator, in sleul Batranei (pana in vf. Piscanu), numai bine, ca eram lihniti de sete.

Pana in acest punct al turei, in afara de setea groaznica, nimic special. Traseu frumos, simplu, poze, glume, uitat permanent in urma dupa cei 7 din spatele nostru si pe care ultima data ii vazusem cu tele-ul pe Papusa. Chiar ma intrebam unde-s.

Dar lucrurile aveau sa se schimbe de aici in colo, si nu in extraordinar de bine. Ii zic lui Vasile ca am impresia ca e tarziu, ca mai avea vreo ora jumatate, hai doua de lumina, nu stim traseul si mai bine ar fi sa ne retragem la stana din Plaiul lui Patru, unde am fi ajuns cam intr-o ora. Era ora 3 dupa amiaza; nici mie nu imi suradea sa stau in stana de la 4, dar si mai urate mi se pareau varfurile pe care le aveam in fata, acum foarte aproape, vf. Rosu si Iezerul Mare... alea la care radeam de jos si care ni se inaltau in ciuda, abrupte si pline de gheata. Vasile mi-a promis ca mergem pana la ele, vedem daca putem urca, poate soarele care batuse toata ziua a topit zapada si putem face scari. Eu arunc o privire in dreata si vad niste pietre mari, ce formau un fel de grote mici. Le retin, cine stie cand imi trebuie un adapost de vant.
Asa am inceput urcarea pe vf Rosu. Din piatra-n piatra, smoc de iarba si scarile sansei de a nu aluneca la vale inapoi. Traseul merge cumva pe partea nordica a varfului, insa noi am urcat de-a dreptul, poteca era impracticabila din cauza ghetii. Cred ca mai mult de 2 cm de gheata nu se depusesera, dar imi era imposibil sa sap vreo scara. in varf facem poze, admiram apusul. Indicatorul de aici spune 0,5h pana pe Iezerul Mare. Stau si ma intreb ce inseamna asta, 30 de minute sau 50?? Ce mai conteaza, incepem coborarea intr-o sa dintre cele 2 varfuri, pe poteca ingusta ca in Crai, doar cat sa-ti incapa latul bocancului. Mai era un set de urme pe drum, facute de niste bocanci masura 37, maxim 38 (?!).

De aici a inceput CALVARUL meu. Lumina nu mai aveam foarte multa, dar inca nu era de frontala. Din pacate poteca ce merge spre vf. Iezerul Mare si care il si ocoleste, merge pe partea nordica. Aici nu batuse soarele deloc. Gheata era bocna, poteca in urcare, dar si inclinata spre hau in dreapta. Scari in gheata nu puteam face, incercam doar sa alerg la deal, sa merg mai mult din inertie. Bineinteles ca la un moment dat mi-a alunecat piciorul drept spre rapa. Am vazut haul de sub mine, vreo 2400 de metri, Fagarasul, apusul. Asta a fost momentul in care m-am panicat rau de tot. Am apucat sa proptesc batul intr-o piatra si sa ma prind cu stanga de un smoc de iarba. Norocul meu e ca in situatii de panica ma mobilizez cel mai bine. Nu ma blochez, din contra, simt un val de energie care ma ajuta sa continui. Asa am avut curajul sa ma ridic in picioare din nou si sa alerg la deal. Alerg impropriu spus, dar ma miscam cat de repede puteam, cat simteam ca ma mai ajuta adrenalina. Nu aveam ce face, imi era foarte clar ca de intors  nu mai puteam. La urcare mai e cum mai e, dar sa cobori pe limba aia de gheata era absolut imposibil!!!
Si dai si injura, si porneste o cearta complet ilogica cu Vasile, ca din cauza lui suntem aici, ca el nu a vrut sa ne intoarcem la timp, iar acum nu mai putem, ca de ce nu s-a gandit, cand am propus traseul asta, ca poate nu pot merge, ca se ia dupa mine la orice prostie zic, ca e iresponsabil pe munte si nu-i pasa decat de palmares, nu si de siguranta si cate si mai cate. Concluzia era ca daca mor e vina lui! Si in timpul asta dadeam din picioare de parca mancasem Duracell. Ceea ce, zic eu, e un lucru bun, avand in veder groaza pe care o simteam.

La ultima pala de lumina am ajuns dupa Iezerul Mare. Salvamontul imi spusese ca putem cobori direct in caldare, fara sa mai mergem pana Crucea Ateneului. In ultima clipa de lumina vedem jos Lacul Iezer. Banuiam ca ala e. Scoatem harta si frontalele, ne uita si surpriza: pe prima harta nu arata niciun lac. OK, acum ce facem? Sa nu fie asta vf Iezerul Mare, sa nu fie asta caldarea cu refugiul, unde naiba suntem??? Vantul incepuse sa bata foarte tare, vedeam in lumina frontalei ceva ce parea a fulgi de zapada. Incep sa ma uit in jur dupa adapost, dar nu vad nimic. Noroc ca aveam 2 harti diferite la mine si pe a doua vad lacul si refugiul langa (acum ca ma uit pe prima harta la zoom de 200 se vede lacul...). Super! Incepem coborarea direct la vale, din piatra in piatra, de data asta fara pic de gheata.
Dupa ceva vreme de coborare (am pierdut complet notiunea timpului) auzim un rau. E de bine, aparea pe harta. Ne mai invartim in caldare, dam si de lac. Buun, acum unde-i refugiul? Luna nu rasarise si era o bezna de te calcai singur pe picioare. Gasim la un moment dat si unn stalp de marcaj, dar urmatorul ioc. Imi aduc amite ca am fluier la rucsac, si incep sa fluier, doar doar ma aude careva din refugiu si iese sa ne semnalizeze. de unde, bezna totala. Undeva foarte jos, in jnepenis cineva ne face semne zu o frontala. Am plecat intr-acolo, dar mi se parea sputid sa coboram atat de mult. Si mai vedeam o luminita undeva sus, in departare. Ma gandesc ca e de la stana in Plaiul lui Patru. Scot harta din nou si vad ca refugiul pe harta e trecut la nord de lac. incepem sa cautam din nou lacul, pentru ca si pe ala il pierdusem. Il gasim, vad Carul Mare (noroc ca era senin) si plecam intr-acolo, cu speranta ca harta e exacta. Culmea e ca era si dupa vreo 30-45 de minute de invartit in caldare (si la 9 ore jumatate de la plecarrea in traseu) vedem acoperisul refugiului. Parca vazusem o fabrica de ciocalata, asa de fericita eram!!

Intram in refugiu, surpriza, doar 2 oameni, o fata Mihaela si prietenul ei, Cosmin (carpatisti foarte faini, am aflat in cateva minute ca avem cateva cunostinte comune) stateau in sacii de dormit, plictisiti la culme. Ii salut si ii intreb daca nu m-au auzit fluierand. Nici vorba! Imi asez catrafusele, facem un ceai; le dam si lor, ca na, asa-i frumos, mai ales cand cineva isi uita acasa arzatorul si cara doar butelia de primus pe munte, si ma bag la somn. Nici lemne nu erau la refugiu de iei, incerc sacul... Cel putin am incercat sa adorm, pentru ca odata bagata in sac, s-a facut condens si am inghetat toata. Imi scot telefonul si incep sa ma jos Mahjong. Intr-un final adorm. Pana pe la 12, cand incepe afara un vant turbat. Refugiul e bine izolat, dar tot de era un zgomot infernal. Initial am crezut ca sunt cei 4, sau 7, care au ajuns in sfarsit. Dar pentru ca nu intra nimeni, m-am gandit ca nu-s asa de incompetenti sa nu poata deschide o usa. Ma mai foiesc pana la 2.10, cand imi e clar ca daca nu adorm, as putea macar sa ies afara la wc.
Ma chinui sa deschid usa tinuta contra de vant; reusesc, dar ma ia frica de urs, asa ca in loc sa ma pitesc dupa refugiu, am stat cu o mana pe clanta si am testat vorba aia din batrani. Nu, nu aia "sa nu mananci niciodata zapada galbena" ci aia care zice "sa nu te pisi contra vantului". Eh, daca bate prea tare si ai o clanta de care sa te tii, prea pitine lucruri mai conteaza in viata...
Am mai stat putin sa admir privelistea, pentru ca era vizibilitate maxima, de data asta, pana hat departe in Bucegi. Apoi m-am bagat din nou in sac si dai cu sudoku si mahjong inca vreo 2 ore. Intr-un final adorm pana la 6.35, cand m-am trezit de cald. In tot timpul asta m-am visat facand prajituri, mai exact tarta cu mere sau cu fructe de padure. Mama ce bine aratau!! De data asta n-am mai incercat sa adorm, am privint pe geam rasaritul cateva minute, apoi am iesit afara la poze. Pe la 7 si ceva i-am trezis se pe restul, le-am facut ceai, cafea, am mancat ceva si eu cu Vasile am plecat spre Voina. Mihaela cu Cosmin vroiau sa urce in creasta, dar era ceata urata si vantul nu se prea domolise odata cu venirea zilei. Personal, nici prin cap nu-mi dadea sa urc la Crucea Ateneului sa terminam creasta, coborand pe Vacarea. Mai ales ca pana sus era gheata si imi luasem portia de adrenalina pentru o perioada.


Traseul la coborare pe PA a fost superb, mare parte printr-o padure de brazi atat de frumoasa, cum n-am vazut in viata mea si nu credeam ca poate exista. Tot pamantul e plin de muschi verde de-ti ia ochii si in departare vezi foioasele colorate. De la un moment dat se cam rupe filmul, pentru ca traseul duce exact prin rau. Nu la dreapta, nu la stanga, direct prin el. Vasile a alunecat pe un bolovan la un moment dat (cu aparatul meu la gat!!!) si i-a intrat apa in bocanci pe deasupra. Nu i-a mai fost asa placut drumul, dar eu nu am avut probleme. La cabana Voina am mancat cea mai proasta cioarba de perisoare din cate mi-a fost dat sa mananc vreodata. De preturi ce sa zic, mi s-a parut neomenesc ca pentru 2 ciorbe, 2 sucuri si 2 cescute (mici, parca erau de Barbie) cu smatntana, sa dau 35 de lei.


In concluzie, tura a fost frumoasa... pana la urcarea pe vf. Rosu. Imi pare bine ca nu a mai venit nimeni cu noi, pentru ca sigur as fi avut pe cineva pe constiinta. Sunt sigura ca doar sansa, Dumnezeu sau un inger pazitor ne-a dus cu bine pana la refugiu. Nu-mi doresc sa repet experienta, desi stiu ca pe munte nu poti fi niciodata sigur de intamplarile ce vor urma.





l.e. Azi a vorbit Vasile cu unul din cei 4 oameni ce au ramas in spatele nostru. Am inteles ca unul din ei a alunecat pe prima portiune de gheata, pe Spintecatura Papusii si s-a jutit tare, asa ca ei s-au retras din creasta la stana de sub Batrana. Deci pe ei ii vedeam cu frontalele in departare.