Ciucas de iarna

Vineri, Mihai vine cu ideea unei ture duminica asta in Ciucas. Fie ca s-au obisnuit cu atmosfera faina din turele lui sau pur si simplu pentru ca nu aveau ce face, pana sambata seara gradinita numara in total 26,5 omuleti voiosi; jumatatea este Ilinca, maimuta de numai 5 anisori.

Dimineata ne intalnim la ASE, ne imbarcam in masini si mergem drum intins pana la cabana Muntele Rosu. Tot drumul sunt cu ochii la kilometraj, si stau cu gura pe Vlad, cum mi se pare mie ca merge prea repejor pentru inima mea :)

La Muntele Rosu surpriza… ceata e cam prea deasa, iar pe platoul ala vantul suiera asurzitor si se simte direct in oase si in creier. Eu, una, abia stateam in picioare si aud vociferari cum ca ziua asta nu tine cu noi. Asta ar fi o noutate pentru turele organizate de Mihai.

In sfarsit, dupa ce punem toate hainele pe noi, ne alimentam cu apa de la cabana Silva si adoptam 3 caini, incepem urcarea spre vf. Ciucas, cu un ocol “mic” prin Muntele Rosu si creasta Gropsoarele.

Pana la saua Chirusca mergem doar prin ceata, iar frigul si vantul naprasnic ne ingheata fetele intr-un rictus ce dezvaluie toata dragostea noastra pentru Mihai si vremea buna de pe "site-urile reprezentative". Nu ma pot gandi decat la cagula pe care tocmai mi-am cumparat-o si care zace singurica, uitata acasa.

Cu totii am fost incantati si uimiti de Ilinca: fetita a mers cu noi fara sa clipeasca (si nu pentru ca era inghetata), pana la cabana Ciucas. Bravo ei si felicitari parintilor, care o invata activitati atat de frumoase!

foto: Florea Marius Catalin

Din fericire, inainte de pranz iese soarele si ne face pofta de o pauza de masa; cautam un loc de belvedere, scoatem sandwich-ul, ciocolata, biscuitul. Deja e mai bine, comunicam articulat si zambim mai mult. De la cabana Ciucas incepem urcarea pe zapada inghetata. Ne miscam la pas lejer, facem poze si mancam bomboane in varf.

foto: Florea Marius Catalin

Pentru mine distractia s-a terminat pentru o perioada destul de lunga, odata cu coborarea spre Tigaile Mici. Meniscul mi-a cedat, la fel si eu, dar nervos. As povesti cat de frumos se vedea apusul, dar as minti, in momentul ala nu-mi doream decat sa ajung la Silva si sa beau ceai. Asa ca l-am rugat pe Marius sa faca o poza, sa am ce admira cand sunt in siguranta :)

Pe la ora 18.30 il aveam... pe el... mare, dulce, fierbinte si satisfacator… ceaiul cu lamaie pe care l-am servit la Silva a meritat efortul de a nu ramane sa inghet in creasta; iar distractia care s-a intins pana la inchiderea cabanei, ne-a facut foarte grea decizia de a pleca si noi spre Bucuresti.

Nu stiu daca am avut ocazia sa le multumesc din inima lui Radu, lui Marius (care s-a dat barbat si mi-a carat rucsacul… bietul de el!), lui Vlad, Laurei si Madalinei, pentru ca au ramas in urma dupa mine si sper ca mi-am cerut scuze celorlalti copilasi pe care i-am intalnit la cabana Ciucas si cu care mi-am continuat drumul la lumina frontalei.

A, multumiri lui Marius ("cel mai tare fotograf"... na, ca am zis-o, sa nu ma mai faci nerecunoscatoare!) si pentru poze, dar mai ales pentru header :)