Povestind de curand intamplari de munte, mi-am adus aminte prima mea intalnire cu Piatra Craiului.
Treceam a 10a; pe munte mai fusesem de 2 ori, la Diham si la Padina; deci subtire de vara.
Intr-o vineri am ajuns in Campina, cum mi-era obiceiul pe atunci. Peter si Ene propun sa-mi arate Craiul… eu, nestiind cum e, normal, accept.
Nu mai stiu exact cum si cand am plecat, dar tin minte asa: aveam aparatul de fotografiat Zenith la mine, niste bocanci maro in picioare, am imprumutat un cort mic si verde, de mancare pentru toti 3 aveam o supa instant la plic, o paine si o cutie de margarina, nasul ne-a dat jos din tren in halta Cristian (parca asa-i zice, nu?) si am luat autostopul pana in Zarnesti, un Aro alb, vai mama lui. De aici si pana in Plaiul Foii ne-a dus o masina de gunoi care avea o mare platforma albastra in spate. Sau daca nu era masina de gunoi, oricum, retin ca a asta duhneam cand am coborat din ea :)
Ei si acum vine partea frumoasa. Cum stateam noi trei pe platforma, titicarul ne legana de mama focului si ne tineam de niste cabluri (sau erau tevi?), baietii au vrut sa-mi faca o surpriza si m-au pus sa stau cu spatele la munte, sa nu apuc sa vad peisajul treptat. Si i-am ascultat. Am stat o lunga bucata de drum cu ochii la copaci si chestii neinteresante.
Apoi, cand m-am intors, eram deja demult in dreptul masivului; am vazut brusc imensitatea aia de piatra, cu hornurile inguste care spintecau peretele, creasta inalta si perfect orizontala, stanca alba care credeam ca o sa ma inghita… tin minte ca am ramas fara cuvinte si ca imi era frica sa respir, atat de minunat era totul. Am ramas atat de impresionata, incat fiecare senzatie pe care mi-o readuc in minte, le culege pe celalalte si se combina perfect in reprezentarea intregului moment. Totusi nu mai retin daca era la apus sau la rasarit...
Bun, a urmat urcarea, infernala pentru mine pe atunci si minunata ca si “experienta de dupa”. Fie vorba intre noi, acum ar fi cam la fel, cred :)
Marcaje in traseu nu am gasit ioc pana sus, dar era soare; jos la cort ploua. La cabana se asculta Andre si noi auzeam din creasta. Nici acum nu stiu pe unde am fost si cum am reusit sa ajungem direct din Ascuns in Ascutit. In Diana ne-a prins apusul. Seara stateam pe jos turceste, toti trei in fata cortului, ne-am facut supa la primus, am pus in ea multa paine (lasata in timpul zilei de cineva langa cortul nostru. Multumim!) plina de apa de ploaie, dar vroiam sa ne saturam oleaca. Si ma uitam la munte: nu-mi venea sa cred pe unde fusesem. Apoi a inceput sa ploua si ne-am bagat la somn, personal, eram rupta de oboseala.
Marcaje in traseu nu am gasit ioc pana sus, dar era soare; jos la cort ploua. La cabana se asculta Andre si noi auzeam din creasta. Nici acum nu stiu pe unde am fost si cum am reusit sa ajungem direct din Ascuns in Ascutit. In Diana ne-a prins apusul. Seara stateam pe jos turceste, toti trei in fata cortului, ne-am facut supa la primus, am pus in ea multa paine (lasata in timpul zilei de cineva langa cortul nostru. Multumim!) plina de apa de ploaie, dar vroiam sa ne saturam oleaca. Si ma uitam la munte: nu-mi venea sa cred pe unde fusesem. Apoi a inceput sa ploua si ne-am bagat la somn, personal, eram rupta de oboseala.
Si fiind aici, acasa, imbuibata cu analgezice si miscandu-ma cu viteza melcului turbat…cum sa nu-mi doresc sa fac revelionul in Ascutit?
Amintirea muntelui care credeam ca o sa pice si o sa ma striveasca in masina aia de gunoi, cum sa nu ma faca sa iubesc Craiul cel mai mult si mai mult?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu