Retezatul Mic, mic de tot

Traseu (cu timpii de pe marcaje, noi am facut oleaca mai putin): 
Prima zi: Complex Cheile Butii – cabana Buta 3h – saua Plaiului Mic 1h – Poiana Pelegii 1h: cruce rosie
A doua zi: Poiana Pelegii – saua Plaiului Mic 1h: cruce rosie – varful Piatra Iorgovanului 3h: banda rosie – Campusel 2h: triunghi rosu
____________________________________________________________________________________

Am intrat, absolut intamplator, pe carpati.org sa vad ce se mai intampla prin "lumea muntomanilor" si am dat de un mesaj de la Shtelica, care ma intreba daca nu vrem sa mergem in Retezat. Asta se intampla miercuri seara. Cum alternativa era sa vedem Transalpina, nu ne-a luat mai mult de 3 secunde sa zicem "da". 

Am plecat in jur de ora 6 seara, si cu tot cu accidentul de pe autotrada, la 1 noaptea ajunseram in Uricani sa-l culegem pe Shtelica. A, da, si Cosmin a condus omenesc :)
Ne-am invartit sa gasim complexul Cheile Butii, dar la 130 lei camera am cautat alt loc de somn. Nici macar nu ne-au lasat sa stam 4 oameni intr-o camera, nu cumva sa le scada prestigiul amarat de 2 stele. Aveam 3 corturi la noi, inclusiv magaoaia adusa de Shtelica, pentru care am si optat sa dormim in prima noapte, ca sa nu-l mai caram pana sus. Pentru ca fulgera, am asamblat "sufrageria" sub un refugiu.  Refugiu de autobuz. Si am dormit boiereste! Am avut la mine sacul Husky Anapurna... da, ala de -28C confort!! – nu stiu de ce acolo aveam impresia ca e de -40C. Oricum nu conteaza, a fost perfect; mai putin partea cu caratul lui...
Dimineata, cred ca de ciuda, pentru ca de plouat nu se arata, cativa sateni si-au gasit de vorba fix langa noi. E statie de autobuz acolo si carciuma e inca inchisa? Pai sa trancanim, la naiba!! Si nu era inca ora 7.

Traseul de la Cheile Butii incepe cu un urcus abrupt prin padure. Aici s-a lipit de noi o mandrete de potaie, super draguta si cuminte, dar cam fricoasa. Desi numai mie mi-a ramas in cap portiunea asta de drum, nu e o panta cu care sa incepi traseul la 8 dimineata :) Urmeaza o poienita – unde am avut ocazia sa intrezaresc pentru prima data ceva piatra de Retezat – si drumul forestier pana la cabana Buta.
Ajunsi la Buta, am avut surpriza sa nu aiba nimic de mancare, cabanierul tocmai urcase si el la cabana. Despaturind mancarea pe una din mesele de lemn din fata cabanei, ne-a traznit pentru prima data ingrijorarea ca nu ne ajunge painea. Nu de alta, dar fiecare mai avea jumatate de paine, iar eu si Vasile doar cateva felii. Desi niciun moment nu pot spune ca am murit de foame, asa a inceput, totusi, marea rationalizare :) 

Dupa slaninuta, ceapa, jumari, ceai si cafeluta, am pornit iar la drum, inainte sa ne ia cu lene si insotiti de cel de-al doilea caine, la fel de scump ca si primul. Incurajati de descrierile lui Shtelica si urcusul lui "crancen", am reusit urcarea in 45 de minute  in saua Plaiului Mic. Aici am vazut, intr-adevar, de ce majoritatea spune ca Retezatul este cel mai frumos munte. In plus, mi s-a parut foarte curat. E trist sa te mire ceva asa de normal. Bineinteles ca situatia cerea o noua pauza, asa ca ne-am intins pe iarba, am scos primusul si ne-am facut cate un ceiut cald. Si poze, muuulte poze, panorame si iar ceai cu rom.
Coborarea pana la poiana Pelegii mi s-a parut cel putin nesuferita, gandindu-ma ca a doua zi trebuia sa urc iar p-acolo. Si sus indicatorul zicea 1h. Teoretic invers ar fi trebuit 2h, dar, surpriza, din poiana pana in sa, tot o ora arata. Ciudata logica de a marca trasee, n-am ce zice.


Ajunsi in poiana Pelegii, am avut norocul sa gasim loc de dormit in refugiu, desi mai erau trei persoane. 
Am vrut sa mergem pana la Bucura, dar dupa vreo jumatate de ora de urcat – zburat, mai bine zis, pentru ca asa ma simteam fara bagaje – a inceput sa picure. Am crezut ca vine ploaia mult anuntata pe toate site-urile de meteo, iar perspectiva de a cobor[ pe pietre ude nu ne suradea. Asa ca ne-am intors, desi, in ritmul ala, mai mult de 15 minute de urcat nu cred ca mai aveam.
Chiar inainte de refugiu, Vasile, care o luase inaintea noastra si nu a auzit avertismentele lui Shtelica, a facut stanga prea curand, a nimerit intr-o mlastina si s-a umplut de noroi pana peste genunchi. Pacat ca nu l-am vazut decat dupa ce a iesit. |Aici s-a vazut ca cine cara, are. Sau mai bine zis, cine cara, are de dat, pentru ca odata cu venirea frigului, Shtelica a inceput sa imparta haine si sosete.
Intr-un final au aparut si vecinii nostri, respectiv trei neni din Deva, super de treaba, aveau si mancare. Si gateau si bine. Au facut un ceaun de pulpe de pui in sos de rosii, care-ti iutea viata, mamaliga, sote de ciuperci... ce mai, o minunatie. Si ne-au chemat si pe noi la masa. Masa la care numai eu m-am dus, pentru ca lui Cosmin si Vasile nu le era foame, iar Shtelica nu a stiut ca sunt la haleala, si i-a fost jena sa mearga singur. Si Doamne, ce masa buna a fost!!!!! Mi-e mila de ei ca nici macar nu au gustat.
Iar dupa toate astea, ne-au dat si o paine mare, rotunda, proaspata, cea mai buna paine pe care am mancat-o vreodata!! :)))
Super faini omuletii, mai ales ca nu ne-au facut morala de doi lei ca am plecat ca descreieratii la deal.


Traseul de a doua zi a inceput, pe langa trezirea de la 6 dimineata (6.30 cu tot cu snooze), cu urcusul in saua Plaiului Mic, apoi mers pe curba de nivel pana la Piatra Iorgovanului. Traseul este usor si extrem de frumos. Numai verde, piatra alba si flori, multe, multe flori colorate.
Ne-a batut permanent soarele din partea stanga, dar din cauza vantului nici nu am simtit cand m-am ars. Trebuie neaparat sa prind un week-end la mare, altfel miss tractor scrie pe mine.
Vf. Piatra Iorgovanului e usor accesibil, doar oleaca de urcat din poteca pe trtiunghi rosu. Insa urmeaza coborarea... panta la destul de multe grade, ce tine pana in sosea. Bine ca peisajul e ceva de vis, si-ti mai trece de ameteala. La fel, verdeata, piatra, floricele multe. Iar padurea incepe exact cand simti ca mori de cald.


Ajunsi la asfalt, am avut norocul sa-l ia pe Cosmin la autostop doi batranei simpatici, cu o masina de HD. Asa am fost scutiti de 17 km de mers pe asfalt prin soare. Si Cosmin s-a bucurat, poate cel mai tare dintre toti, avand in vedere asfaltul perfect pe care s-a dat... repejor. 
Shtelica a fost putin (e de reclama, cuvantul potrivit e "foarte") trist ca in Romania exista o sosea fara gropi, si ca taman pe aia a nimerit el in masina lui Cosmin. :))  Stiu ca e urat ce fac acum, dar e prea amuzant, deci iata o discutie pe mess cu Vasile, de marti, ca probabil luni inca nu-si revenise:
"(14:56:33) Stelian : salut domnu! ghici cu ce am visat azi noapte ?... am visat cum ne ducea Cosmin cu masina si eu urlam in spate s-o lase mai moale ...crunt domnule si in vis"  :))))


A fost, cred, cea mai frumoasa tura de anul asta. Chiar daca acum am arsa de soare jumatatea stanga a corpului, macar nu a plouat. Si inca imi mai e dor de potaile alea simpatice foc.

2 comentarii:

  1. ;))...super tare ... a trebuit sa aflu de la altii ca tu scrii frumos (si nu e Vasile si nici Cosmin) ... mda,, legat de mersul cu masina cu Cosmin a fost ceva de groaza pana la urma nu de vis. Noroc ca ocaziile pe care le-am prins au fost de nota 10 cu felicitari !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca sa fie "maxim de oficial": da, aia care a sarit din iarba era vipera. Ca sa citez din mailul lui cumnata-miu
    "Vipera Berus Berus = vipera neagra, sau cu cruce, sau de munte , sau naparca.Sunt multe pe Tampa , in Fagaras si pe langa Campulung Moldovenesc.Variabilitate morfologica (fenotip) foarte mare , ca de altfel la toti serpii. De la alb-gris pana la negru, cu desen sau fara.

    Atentie totusi , pt. cei cu predispozitii muscatura poate fi foarte periculoasa.Vaneaza noaptea de obicei.Iritata ziua musca."

    RăspundețiȘtergere