Inainte de Craciun, la Raul Sadului in Cindrel

Planuita demult, petrecerea de Craciun a carpatistilor pe care a organizat-o Mihai la Raul Sadului in muntii Cindrel, s-a transformat in 2 nopti de distractie super faina.

De fapt eu am inceput petrecerea de joi seara, cu colegii de munca, cu care, dupa ce ne-am baut berea oferita de firma la Taverna Sarbului, am plecat in El Grande (mda, stiu, eu… in club…), ca na, daca-i bal, club sa fie. Dimineata la plecare, viscol de nu vedeai la 2 metri in fata si taxi ioc. Si totusi, la 4 dimineata pe asa vreme, Bucurestiul e mirific: pustiu, alb, curat.
Am ajuns acasa putin dupa 5 dimineata, iar la 5.15 m-a sunat Marius, pe care tot timpul il rog sa-mi fie ceas desteptator. M-am asigurat ca tura se mai tine, ca suntem destul de inconstienti sa plecam pe asa o vreme, si m-am pregatit de plecare. Ne-am miscat repejor insa la locul de intalnire am intarziat o ora, pentru ca am stat mai mult decat prevede legea in blocaj la Lujerului.
Drumul mi s-a parut lung cat o zi de post negru, mai ales pana in Pitesti, pe varianta veche a drumului (autostrada nu inspira incredere). Atat de lung incat ne-am apucat sa ne jucam un joc putin cam imbecil de recunoastere a melodiilor pe care Claudiu ni le canta la chitara. La urechea mea de tabla si la cultura muzicala de care debordez, normal ca am pierdut. Mai nasol e ca a castigat Vlad, care mai si conducea. Acum ca-s acasa in siguranta, nu vreau sa stiu la ce era atent :)

La Raul Sadului am ajuns prea tarziu si s-a luat decizia de a nu mai face niciun traseu vineri. Yey, nu raman singura! Din cauza oboselii nu prea mai tin minte ce am facut pana cand m-am dus la culcare, in cancerul ala din camera; dar in principal am stat in sala de mese la cantare si Jagermeister.

Sambata a avut grija Mihai sa ne trezeasca pe toti la o ora infernal de matinala. Am mancat cu ochii impaienjeniti de (ne)somn si am plecat in traseu. Da, si eu, nu m-am putut abtine. Vremea era superba, asa cum ne-am obisnuit in turele lui Mihai. Planul era sa urcam 14 km cu masinile pe un drum forestier inzapezit, pana la barajul Negovanul si apoi omuletii sa-si continue traseul pe jos, iar eu si Florin (alt accidentat) sa ne intoarcem catinel la cabana, pe jos.

Din pacate, 2 masini s-au dus aiurea-n balarii pe niste drumuri forestiere secundare si s-au pierdut de noi, iar Bogdan si-a spart baia de ulei. Asadar ne-am hotarat sa ne intoarcem toti la cabana. Ghinionul unora e intotdeauna norocul altora, adica al meu, ca nu am mai ramas singura sa fac toti km aia pe jos prin zapada si ger cumplit. Nu ca m-am bucurat de ceea ce au patit ei, dar mi-a prins bine plimbarea cu masina inapoi la cabana.

Fiind doar ora 13, fiecare si-a gasit distractia preferata. Cum toate dealurile erau pline de copaci, varianta de a ne da cu punga pe partie a cazut din start. Nu-i nimic, lumea moderna a inventat scaunul de plastic, cablul de tractat si Vlad a fost destul de receptiv la a-i plimba cu masina. Eu m-am postat in portbagaj sa filmez chiraiturile celor care se distrau ca la 10 ani.

Stiu ca unii au fost tristi din cauza lipsei de traseu, dar pe fetele celor mai multi s-a citit totusi bucuria momentului, a jocului in zapada si a gratarului la un pahar de tuica.

Sambata seara a inceput “balul mascat”, adica 31 de omuleti imbracati haios, diplome pentru diverse merite si cadouri. L-am avut pe Mos Craciun, si noroc cu Alina care a fost foarte inspirata si s-a costumat in brad impodobit; a fost si “Cezar” acolo, care a rezistat cu stoicism pe cancerul ala, sa stea in papucei mai toata seara; o hippioata cu ciorapi de PNA ca sa nu degere; o familie de tigani si catelusul lor; pe “Dorel” si lopata sa (poate de aia ne-a si picat curentul la un moment dat); un inginer care nu avea pe cine masura cu metrul lui; pe “capitanul nostru” si discursurile lui interminabile; am avut si “gripa aviara” (cica era doctorita, dar stim noi ca vroia sa ne insele); a venit “Robin Hood” in varianta feminina; “Cat Woman si gasca de matze”; pe “Achmed”, care a stat cumintel la coltul lui toata seara cu ochii pe coasa “mortii” (unde ai gasit bre Bogdane, ustensila aia?). A, si Razvan a mai fost p-acolo… Cam toti au raspuns insistentelor organizatorului de a se costuma, dar astia mi-au ramas in cap, probabil pentru ca au facut cea mai mare galagie :) Cat despre bautura… apa nu am avut deloc, cola abia am simtit-o, iar vinul a fost cam putin. In rest, super visinata lui Ovex si Jagermeister mi-au facut seara perfecta. Astea si tricoul de la Petra :)

Duminica, drumul spre casa a trecut prin Sibiu, unde l-am tractat cu chiu cu vai pe Bogdan. Vorba aia, “Mai avem 18 km pana la service… AMR 5 shufe”. In centrul vechi mirosea a alune caramelizate, a placinte fierbinti si a lana.
Am ajuns seara acasa, super rupti de somn, si cu promisiuni de a ne revedea la anu’. Cu traseu sau fara, asteptam urmatoarele ture…