Concediu: ghid complet despre cum sa fugi de ploaie si sa dai din munte-n munte

Pe 3000 de km, atat s-a intins concediul de anul asta. 3000 de km de condus cu ambreiaj; slava Domnului ca nu eu am suferit. De ce atat? Pe langa faptul ca nu am avut rabdare sa stam locului nici cat o mata-n coada (eu nu inteleg expresia, poate mi-o explica cineva), ne-a fugarit ploaia. Desi de cateva luni aveam in plan 4 zile de creasta Fagarasului si cateva de Retezat, nu puteam sa-mi aleg 2 saptamani mai urate pentru muntii astia doi. Doar astia doi...
Dar pentru ca acesta e un jurnal de concediu, sa bat campii pe scurt ca-i mult de zis.

Sambata dimineata trezirea la 3 si plecam spre Faget sa depun una bucata tata la tara. Ups, la oras, ca Fagetul e oras, asa cum Fagetel e orasel. Are si canalizare, dar doar pe dreapta. Cu una mai mult decat in unele zone de la marginea Bucurestiului. Si locuitorii se supara cand le spui ca firma de curierat pt Bucuresti.... uf, fuga de idei! 
In acelasi timp in Bucegi (soare, cald, frumos) se desfasura o tura pe care imi doream demult sa o fac. Dar tot ajung odata; sper ca nu iar iarna pe viscol.

Aaaanyway, il culegem pe Stelica din Sebes, unde ne astepta de 2 ore. Pai na, eu i-am zis sa fie la 11, dar Vasile nuuu, ca el ajunge la 9. Bineinteles ca am ajuns la 11.30, valea Oltului fiind un calvar din cauza reparatiilor la primul viaduct. Nu stiu cum se face ca tot timpul iese dupa cum zic eu. Si am si noroc, dar asta-i alta poveste :)
Pe la 1 ajungem in Faget (ala din jud Timis, nu Cluj, sa nu creem confuzii), si inca extrem de chiaunita cum eram (la terasa de sub avion era inchis, pentru prima data de cand ma stiu, si n-am putut bea nicio cafea) ne apucam de gratar. Sau mai bine zis eu ma plang ca mi-e somn, iar baietii muncesc la cel mai bun gratar din lume si cartofi prajiti la disc. Pe la 5 ne suna o fata de pe carpati.org sa ne livreze un nou participant la tura (pe Stefan - tesla pe carpati.org), iar noi, bucurosi de lume noua, i-l pasam la randul nostru lui Cosmin, sa vina amandoi cu Lupo. Si uite asa, din prima zi de concediu incepe hoasul. Macar acum in loc de 3 suntem 5. Mai multe pareri, mai putine opinii ;)  

FAGARAS:
prima zi: Sebesul de Sus - cab Suru: TR 4 ore
a doua zi: cab Suru - Sebesul de Sus: TR x ore (am uitat)
Loc de innoptat: cabana/refugiul Suru: este reconstruita dar se mai lucreaza inca la ea, bine izolata, cald, 25 lei patul. Se servesc tuica, ceai si cafea (parca)

A doua dimineata de concediu, a doua trezire la 3. Din cauza oboselii ficatul meu cedeaza, si ma ia cu rau de nu ma vad.Trebuia sa urcam in Fagaras si aveam drum lung de facut pana in Sebesul de Sus. Cosmin isi lasa masina la Sambata (unde trebuia sa coboram), de unde il ia Vasile si-l aduce la punctul de intrare in traseu. Dar ce zic eu intrare in traseu, ca pana acolo avea de asteptat aproape 2 ore pana ne-am strans toti. Eu cu Stelica nimerim sa ne postam fix in fata bisericii, la umbra. Intindem izoprenele si ascultam slujba. Fara intentie. Aproape de finalul ei apare si familia de cersetori; tigani, evident. Mama, fiica, puradelu' si bunica. Trec pe langa noi masurandu-ne din cap pana-n bagaje plini de ciuda: ocupasem singurul loc cu umbra, cel mai aproape de iesirea din curtea bisericii. A mai aparut si o familie de tarani (fara sens peiorativ) cu caruta plina de branza si smantana, dar nu ne-au avut treaba. Ei vroiau sa vanda, iar "caldura" aia de 10 grade nu-i impiedica. Iese si un mos afara din casa de care ne sprijineam. Ne povesteste cu parere de rau ca el nu mai poate merge la biserica deoarece ii vine rau de la miros, apoi ne intreaba daca suntem nemti. Oook, desi vorbisem in romana pana atunci, il raspundem politicos (adica fara cascat ochii si ras) ca nu, ci suntem din Bucuresti si Cluj. Analizeaza putin, plin de luare-aminte se intereseaza ce mai e nou pe la capitala; si cum nimic interesant nu am avut de zis, gaseste de cuviinta sa se scuze ca nu e la biserica, lui ii e rau de la miros. Dar noi de unde suntem?
In sfarit, slujba se termina, incep pomelnicele, ies oamenii din biserica, eu ma rog sa nu ne aduca de pomana. Vin in sfarsit si Vasile, Cosmin si Stefan, ne echipam si pornim plini de avant. Soseaua era dreapta.

Jos era soare si frumos, dar creasta era in negura. Dar noi nu si nu, Batman Batman, sa urcam, poate iesim din nori. Cosmin o tinea pe-a lui cu muntii Vrancei, noi nici n-auzeam. Eu pentru ca planuisem de prea mult timp traseul, Vasile isi dorea sa vada Fagarasul, iar Stelica si Stefan sunt bezmetici :)
Am ales pentru urcat varianta pe triunghi rosu prin padure (stanga la primul pod cum iesi din sat - sau o fi si asta oras?), nu pe drumul forestier. Ajunsi la Suru, facem o pauza de mancare si ceai. Eu ma duc in refugiu (arata mai mult a cabana, e foarte frumos) sa ma schimb de hainele transpirate si ma loveste caldura. Ma uit pe geam,  numai ceata si negura: cand vedeam 3 brazi, cand unul, cand saua Suru. Stelica insista sa continuam, poate trecem de nori, dar eu deja ochisem patul in care ma bagam la noapte. Facem planuri la o slaninuta cu ceapa. Eu la branza topita ca inca imi era rau. Ce sa facem, unde sa mergem, stam pe picior de plecare pana vine o fereastra de soare si continuam, cat e patul sus in refugiu? Ultima intrebare o puneam eu.
Si stam, si dam telefoane, si ne uitam pe net. Degeaaaaba astepta bietul Stelica "fereastra" (mama lui de oblon!), ca nu veni. Ba mai mult, de cate ori suna sa intrebe de meteoblue, devenea din ce in ce mai trist dupa ce inchidea. A ramas sa cugetam adanc la variante pana dimineata. Eu adorm pe la 8 fara, terminata mai mult de rau decat de efort, desi si rucsacul m-a secat. Stiu ca era cel mai usor, dar cum demult am evitat sa mai merg cu greutate (din cauza genunchiului), m-am dezobisnuit.

Dimineata prind forte noi, totul imi pare mai roz. Mai putin norul ala mare de deasupra Fagarasului. Ala tot negru era. Totusi ne trezim convinsi ca plecam in sus, pentru ca mai aveam doar o ora pana in saua Suru si, deci, pana in creasta. Toti suntem plini de avant muncitoresc mai putin Cosmin, care mai mai ca pleaca singur de vale. Ca mergem degeaba, nu vedem nimic spectaculos. Da, dar poate isi revine, poate trecem de nori, poate maine e mai frumos. Un ultim telefon dat de Stelica il convinge ca nu mai vrea nici el sa urce si ne hotaram la Retezat.
Jos in sat aceeasi polologhie, eu cu Stelica in fata bisericii, Vasile in duce pe Cosmin si Stefan in Sambata sa-si recupereze masina, batranul simpatic ne intreaba de unde suntem. Am pastrat doar Bucurestiul ca resedinta, Clujul era prea mult de retinut pentru batranel. De cateva ori ne-a adus mere din gradina lui, pentru ca "pomana data calatorului e cea mai buna". Noi "bogdaproste!", el "da' de unde sunteti voi, acum urcati? Aaa, ati fost deja sus..." Si tot asa pana ne-am umplut o plasa de mere.

RETEZAT:
prima zi: poiana Pelegii - lacul Bucura (CR, BA 1,5h) - lacuri (Ana, Miorica, Florica) - saua Judele (PR 2h) - creasta - Vf Slaveiu - Pintenul Slaveiului (PG foarte rar, nemarcat 2h) -  lacul Bucura (PG, TR, CA 1h)
a doua zi: lacul Bucura - poiana Pelegii (CR, BA 1,5h) 
Loc de innoptat: poiana Pelegii si lacul Bucura. Vantul bate extrem de tare, si in functie de cantitatea de ghinion pe care o ai, locurile de cort imprejmuite deja cu zid inalt de pietre s-au terminat, sau tocmai se ocupa ultimul. Eu am pus singura jumate de zid.

Ne regrupam la benzinaria de la giratoriul drumurilor valea Oltului - Fagaras - Sibiu, bem cafea, ciugulim ceva chipsuri si pornim spre Hateg. Si cum calatorului ii sta bine cu drumul, noua ne-a stat si mai bine cu o pizza inainte de a pleca spre Gura Apei. Buna pizza, cum n-am mancat prin Bucuresti si a meritat camparea pe intuneric la poiana Pelegii. Dar ce drum e de la Gupa Apei la poiana Pelegii.... Sa spunem ca am urcat la timp, pentru ca a doua zi a trecut un camion l-a rupt de tot. ORIBIL!!! Il tin asa sa nu vina mai multi tarani?? Aia au "gipane" (albe), iar poiana mi se pare prea sus pentru ei. Da-le fraierilor valea Cerbului, nu Retezat. Si sa repare naibii drumul asta. Si tot apropo de drum: acum cateva luni ma intreaba cineva ce traseu sa faca in Retezat, ca pleaca acolo in cateva ore. Imi spune ca vrea sa doarma la Bucura, sa vada Peleaga, etc. Il sfatuiesc pe unde sa urce mai scurt, sa aiba timp, ii spun marcaje, timpi de traseu. Atunci, pe loc, las treaba pe care o faceam, sa ajut omu' ca in cateva ore pleaca. Acum, inainte de concediu, ii las un mesaj pe mess, urgent, de genul "maine (maine, nu acum, zi-mi acum) plec, zi-mi te rog daca ai fost la poiana Pelegii cum e drumul bla bla". Vroiam si eu sa stiu, oricum tot pe acolo ma duceam, dar sa nu am surprize. O plimbare cu vaca si-o mie de puncte cui banuieste daca am primit raspuns sau nu. Nici atunci, nici macar acum un simplu "da bai, am fost, nu am intrat pe mess, n-am vazut, nu stiu io d-astea". Whatever...

Prima seara campam in poiana Pelegii; baietii dovedesc o sticla de vin luata de la crama Tohani, care ii loveste in moalele capului. Ca orice lucru romanesc, nu de bun, ci de pastilat ce era. Pacat, inca un lucru calumea care s-a dus naibii. A doua zi, dupa un mic, mic dejun si multa durere de cap, urcam spre locul de campare in care, speram noi, o sa stam ceva. Drumul pana la Bucura e frumos, dar pana nu ajungi la lac, nu-ti dai seama ce vreme e acolo sus, mai ales pe Peleaga. Totul pare senin, viata e frumoasa, apoi ajung in caldarea lacului. E acoperita de nor, varfurile din jur nu se vad deloc, vantul bate ceva de speriat si nu stii daca sta sa ploua sau lumea sa se sfarseasca. Iar tu nu te uiti decat dupa un zid dupa care sa-ti pui cortul. Tu, ca eu am profitat de momentul primei intalniri cu Bucura, si mi-am construit singura zidul. Cum Vasile punea (arunca) fara nicio logica pietre mici apoi pietre mari, apoi strambe, apoi altele mici, apoi drepte etc, am preferat sa trec eu la construit si pe el sa-l trimit la gatit pranzul. Nu de alta, dar nici macar el nu a vrut sa dormim cu capul spre partea construita de el, existand riscul sa ne pice bolovani in cap. In plus, eu m-am "descurcat" de bolovani, luand d-aia care stateau degeaba pe la alte ziduri :))) Dar mancarea a iesit bestiala: o combinatie de piure cu conserva de carne de porc, aruncate direct in castronul incalzit pe primus, sa se amestece bine gusturile si grasimile. Buuuun! 

Dupa masa purcedem catre un mic circuit, spre saua Judele, si de acolo stanga pe creasta nemarcata pana in saua ce intersecteaza marcajele triunghi rosu si cruce albastra. Se zareste pe alocuri un punct galben amarat, dar nu trebuie pusa baza in el. Nici momai nu prea sunt. Insa drumul e bestial, a stiut Stelica pe unde sa ne care. Nu e greu, doar o singura saritoare ar putea pune probleme unora cu picioare scurte, dar privelistea merita. Nu trebuie mers 'nspe mii de ore ca sa vezi ceva asa frumos: lacuri, stanci, pietre si multe, multe marmote. Din nou Retezatul mi s-a arata o bijuterie de munte. Si in sfarsit vedeam soarele, desi Peleaga era sub nori grosi. Ah da, ajunsi la cort nu trec 10 minute si incepe ploaia, ca na, tot fugisem noi de ea vreo 200 de km. Cortul meu Nootka Solo ma face din nou mandra de el; din pacate cel al lui Vasile, in care stateau Cosmin, Stelica si bagajele noastre, cedeaza inca de la primii stropi, si se umple de apa. Dupa rapaiala baietii se duc sa "rezerve" un pat in refugiu, iar noi ne bagam la somn pentru ca venise o ceata groasa de nu-ti vedeai palma pana nu te loveau cu ea in ochi.
Dimineata trezirea devreme cu gandul la Portile Inchise. Da' de unde, Peleaga tot nu o vedeam de nori, baietii nu mai vroiau sa-i prinda inca o ploaie in cortul minune al lui Vasile; si pe buna dreptate. Asa ca, in cea mai mare viteza, luam decizia sa plecam in Hateg, sa gasim un internet cafe si sa ne uitam singuri pe meteoblue - cata (anti)reclama fac site-ului, nu ca ar avea nevoie - la mersul norilor. Da, si sa mai mancam o pizza. Exceptie face Stefan, care inca nu iesise din cort, nehotarat daca sa ne mai insoteasca in fuga noastra de nori sau sa ramana sa faca singur Retezatul. Oleaca a lipsit sa nu vina negura peste Bucura, si se decide si el, catinel, sa stranga catrafusele. Dar ne-am obisnuuit deja cu ritmul lui, asa ca asteptam cuminti sa fie si el gata.

Pizza - bifat; internet cafe (1 leu ora... nu-i de mirare ca toti kinderii din Hateg erau la counter strike) - bifat; nori - bifat. Rezultatul: in Rodnei si Vrancei (Cosmin inca mai spera sa ajunga p-acolo, cica e foarte frumos) sunt sub soare, iar meridionalii nu aveau nicio sansa de castig. In parcarea unui supermarket luam decizia sa abordam Vrancei, Vasile evident nemultumit, dar fara sa se bage in decizia noastra. Ce zicea Cosmin era logic, in muntii inalti sansa de ploaie e mult mai mare. Dar ceilalti baieti vroiau sa urce la peste 2000 de metri, iar eu eram destul de obosita incat sa nu-mi pese. Cu toate astea, la nici 15 minute de la plecare, ne sucim si pornim spre Rodnei.

RODNEI:
prima zi: Borsa - cabana meteo - vf Pietrosul Rodnei ( BA 3h) - lacuri - Tarnita la Cruce (nemarcat 3h) - loc de campare, cred ca saua Putredu (BR 25 min)
a doua zi: campare - La Carti - saua Gargalau (BR 3h) - cascada Cailor (BA apoi TR 2h parca) - Borsa (drum forestier, BA 1h)
In drum spre Borsa le propun baietilor ideea de a urca din pasul Stref, ca sa facem intreaga creasta, cu campare la Tarnita la Cruce. Dar cum acest traseu nu trece prin vf. Pietrosu, ideea mi-este ignorata. Ba mai mult, confundata (cum imi era dat sa aflu a doua zi) cu ideea de a ocoli toate varfurile crestei. Anyway... am ajuns in oras pe la 22.30 si ne-am cazat la prima pensiune pe care o gasim. Un "hotel" de 2 stele cu personal simpatic, chiar la intrare in Borsa, pe dreapta (venind dinspre Viseu, imediat dupa o cale ferata). Dus fierbinte, mancare, harta, trasee si somn in pat; si perne maaaari!
A doua zi, dupa un mic dejun copios, urcam cu masinile cat putem pe drumul forestier spre cabana meteo. Numa' ce ne punem rucsacii in spate, incepem urcusul catinel, cu muschii inca incordati de la efortul depus zilele precedente, ca apare un Mitsubishi ceva offroad (nu ma pricep) la care Stelica face autostopul. Dezorientat, soferul opreste, si eu cu Cosmin ne suim in spate repejor, sa nu se razgandeasca omu'. Si uite asa am "urcat" la cabana meteo din Rodnei cu o bestie de masina absolut dementiala - omuletul a mers doar cu tractiune spate, nici nu s-a chinuit sa cupleze 4x4.
Ii asteptam si pe amaratii ramasi pe jos, facem un ceai fierbinte, aflam ca dimineata pica bruma si pornim spre varful Pietrosul Rodnei. Accesul este usor, se face pe o poteca ce urca lin in multe serpentine. Ritmul l-am impus eu, extrem de incet dar fara pauze, ritm pe care am incercat sa-l mentin pe intreaga zi. De la cabana meteo la varf am facut o ora.

Aici am mancat mai sanatos de pranz si se ia hotararea sa ocolim Buhaescu Mare, Mic si Rebra, abordand o poteca ce coboara din saua de dupa vf Pietrosu prin stanga acestor varfuri. Singura parte buna in toata povestea asta au fost lacurile la care am ajuns, un loc de o frumusete rara prin muntii nostri. Atat. In rest am injurat in gand stufarisul si mlastinile de care ne tot impotmoleam pana la iesirea in creasta. 3 ore am ocolit pana la aceste varfuri si nu pot sa spun cat de ciuda putea sa-mi fie ca nu am urmat creasta. Da, eram obositi, dar in ritmul meu foarte incet dar constant, puteam face traseul. Bineinteles ca am ajuns prea devreme la locul de campare propus, asa ca am plecat spre urmatorul, o sa intre Tarnita la Cruce si La Carti. In acest loc ne intalnim cu doi omuleti foarte velesi, la vreo 55 de anisori (fiecare), care erau in munti de ceva zile, si aveau de gand sa faca intreaga creasta. Facem schimb de cunostinte depre ora solara dupa care se ghidau ei la varsta pensionarii, ritmul biologic, paste cu branza de burduf d-aia iuteeeee,  ceai de bujori de munte si o minunatie de "primus" nemtesc pe baza de benzina. Eu ma bag in sacul de dormit pentru ca ma loveste frigul si ma mai trezesc a doua zi pe la 8. Omuletii erau deja treji, cu bagajele stranse si ne dam intalnire la urmatorul loc de dormit, in saua Gargalau. Ei pleaca, noi mancam, bem ceai si stam. Vreo 2 ore si ceva, pana e gata si Stefan. Macar am facut plaja, am jucat turca in gand si am revazut de cateva ori posibilitatile de traseu pana la Gargalau.

In sfarsit, pe la 11 si ceva plecam in traseu, unul de 6 ore (teoretic). Deci timp aveam. Poteca urmata de noi a ocolit varfurile, am mentiun un mers la fel de incet si fara pauze prea multe. Ii prindem din urma pe colegii nostri de campare care intre timp refaceau poteca prin jnepenis folosind o maceta. Luam pranzul in saua Laptelui (cred ca ea era) si nu stiu cum facem ca ajungem in saua Gargalau in 3 ore si cateva minute. Era foarte devreme si nu ne puteam hotari ce sa facem. Cosmin ne anunta ca nu mai are de mancare pentru inca 2 zile si el trebuie sa coboare de acolo. Numaram si noi feliile de paine si ne dam seama ca iar am ramas fara. Se repeta povestea din Retezat. Asa ca mai savuram ceva vreme peisajul pana cei doi omuleti ne ajung din urma, si ii anuntam ca noi pornim spre cascada Cailor. Ne-au oferit o paine, dar nu ne-ar fi ajuns nici pe o masea la 5 persoane. In schimb mi-au donat punga lor de ceai din bujori de munte si muguri de ienupar.


Asa am pornit in jos spre cascada Cailor si apoi Borsa. Nu recomand nimanui acest traseu, mai bine ia telescaunul. Coborarea la cascada e infernala, ceva asa de abrupt eu nu am vazut niciodata; la cascada dai numai de tarani si copii needucati care nu stiu decat sa alerge de colo-colo si sa urle ca descreieratii; si colac peste pupaza, pana la Borsa urmeaza un drum forstier plictisitor si plin de noroi, fosta poteca stricata de taietorii de lemne. A, si totul in jur este defrisat. Nu seamana cu nimic din ce am vazut anul trecut, parca fac mall acolo.
Cu chiu cu vai am gasit 2 camere in Borsa, din fericire chiar vizavi de o carciuma. Baietii si-au luat berea mult visata, eu rosii cu branza :)) Din Retezat salivam la branza proaspata, si acum in sfarsit aveam in poala o farfurie de plastic cu rosii delicioase taiate anapoda si o felie maaaare de urda. Este inutil de explicat acum ospatul de care aveam parte si care a costat doar 6 lei, cert e ca la restaurantul unde au mancat ceilalti, mie mi-a mai trebuit doar o cafea. In continuare visam la mancarea de la carciuma, de aceea dimineata am reluat festinul.

Din pacate parasim si meleagurile astea, cu tinta Piatra Neamt si mare. Calimanii nu ne-au imbiat, nu stiu de ce; poate pentru ca ne ajunsesera atatea conserve, slanina si supe la plic. Am vrut noi sa ne plimbam mult mai mult, sa vedem niste drumuri indicate de tatal lui Cosmin. Dar ne grabeam sa ajungem in Piatra devreme, pentru ca aveam de recuperat cheile de la casa de la niste vecini, si nu puteam suna la usa oamenilor prea tarziu in noapte. Asa ca am vizitat doar Cacica. E simpatic locul, dar foooooarte plin. Nu am vazut vreodata atata lume la un loc, cum era in bazinul cu apa sarata. Parca erau aruncati din avion unii peste altii si nu inteleg cum se suportau.
Il lasam pe Stefan la gara din Suceava pentru ca el nu mai avea concediu, iar din Piatra nu avea tren decat pe la 3 dimineata. Seara mancam ceva la bunicii lui Vasile si iar ne bucuram de dus fierbinte si odihna. Am abandonat ideea Ceahlaului, Hasmas si ne-am indreptat spre mare.

VAMA VECHE:
Aici dam de Vlad si Maddie, cu care petrecem mai mult zile de plaja decat mi-as fi dorit. Nu, nu ca nu as fi vrut sa stau cu ei, ci nu as fi vrut sa stau atat la mare. Planul de a merge in Bucegi toti patru ne-a fost incurcat de un bolovan din apa, care a stat in calea fericrii lui Vasile si i-a rupt un deget. Asa ca leneveala maxima pana vineri, citit, soare, nisip, muzica proasta (da, singurele 2 terase care-mi placea acum nu mai existau). de ce pana vineri? Pentru ca a venit ploaia, normal. Eu si Vasile ne saturasem deja de atata apa venita de unde nu trebuie si am plecat spre Faget sa recuperam una bucata tata. Deja ma simteam ca intr-un roman de Rebreanu. Dar cum tata s-a razgandit si a ramas pe pozitii, nu am vazut nici Transalpina, nu am mai facut niciun grata in curte si urmatoarele 4 zile am stat acasa, continuand leneveala.

THE END... or not
Nu-mi amintesc alte intamplari din aceste 2 saptamani de alergat si nu pot spune ca mi-a displacut sa ma tot misc. Am ramas, insa, cu un mic gust amar ca nu am terminat Rodnei, ca nu am urcat nici macar pana la 12 Apostoli in Calimani si parca, parca as fi vazut Vrancei. Dar n-au intrat zilele in sac si poate voi face toate astea inainte sa traiesc si eu dupa ora solara.




7 comentarii:

  1. De cand am asteptat eu relatarea asta :) ... Sa va faceti o idee mai buna despre batranel ascultati linkul -http://www.youtube.com/watch?v=0P6wM93UGVM

    RăspundețiȘtergere
  2. frumos mod de a-ti petrece concediul...bravo!

    RăspundețiȘtergere
  3. La multi ani maimuto!!!! :)
    Cum e sa ai 15 ani?

    RăspundețiȘtergere