Dupa (prea) mult timp: Piatra Craiului

Traseu: Vineri: Zarnesti – Cabana Curmatura: banda galbena 2,5 ore // Sambata: Cabana Curmatura – Saua Crapaturii – Varful Turnu – Varful Ascutit (4 ore) – Timbalele – Varful La Om (4 ore) – Saua Grind – Coama Lunga – Saua Funduri (5,5 ore) punct rosu; Saua Funduri – Cabana Garofita Pietrei Craiului: cruce galbena si poteca nemarcata pe firul apei, 3 ore // Duminica:  Garofita Pietrei Craiului – Poiana Tamasel: punct galben o ora; Poiana Tamasel – Plaiul Foii: triunghi galben, rosu si albastru, 2,5 ore


Timpii sunt luati mai mult dupa exif info. Daca vreun aparat foto avea ora dereglata, nasol. :) Timpii de pe marcaje sunt mai scurti cu cate o ora.
___________________________________________________________________________

Aseara eram in pat, cu un ditamai castronul plin cu struguri albi, mari si ne uitam la Monk. Cine a inventat mouse-ul si tastatura wireless, sa-i dea Dumnezeu sanatate si cat mai putina febra musculara. Incercand sa ma mut ba intr-o dunga, ba pe o parte, ba sa ma sprijin, mai ca nu realizam ca-s acasa si ca din pat nu ma poate da vantul jos, oricat de ametita as fi fost.

Vineri a inceput totul, cu plecarea in Piatra Craiului. Eram super entuziasmata, dupa 10 ani vedeam din nou creasta, varful Ascutit, si cate si mai cate.
La Sinaia ma mai calmez, coloana interminabila. O depasesc in cel mai nesimtit stil, dar tot nu vad 
capatul; si nici macar nu ajunsesem la gara. Ok, intorc si intru prin oras (mai nou e interzis sa intri de pe DN in Sinaia pe sensul spre Bucuresti… whatever), in speranta ca indicatorul STOP va fi respectat de cei ce vin pe centura. Riiiiight. Erau opriti, intr-adevar, dar tot in coloana. In Poiana Tapului am in fata acelasi Renault si in spate pe acelasi Marius si matizul lui rosu-nebun.  In Busteni, ghici ce? Yeeeep, tot ei. Azuga… trebuie sa ai IQ negativ sa-ti imaginezi ca se schimbase panorama. In sfarsit, prindem liber pe serpentinele de la Paraul Rece, drumul e prost, dar practicabil. Si intr-un final, la 6 jumatate seara, ajungem in Zarnesti.

Pana ne pregatim, pana ajung Cristi si Sorinuca din Cluj, se face 7 si plecam spre Curmatura. Traseul ales ocoleste Piatra Mica, iar la fantana lui Botorog incepem urcusul pieptis pe banda galbena. Poteca prin padure, apus de soare, si culmea, nu imi era frica de urs. Probabil eram prea preocupata de panta abrupta pe care urcam pieptis :) Intr-o ora am ajuns in poiana Zanoaga, am admirat Bucegii inconjurati de o mare de nori, si ne-am continuat drumul spre cabana in acompaniamentul latraturilor cainilor de la stana. Baietii, gentlemani ca de obicei, ne lasa pe noi, fetele, sa mergem inainte.
Pe la 9.30 ajungem la Curmatura, destul de devreme pentru a prinde o ciorba calda, ne cazam, si somn de voie pana la 5 dimineata, cand ne-a promis Mihai ca da trezirea. Ne-a mintit… a dat-o la 4.57!!! Cum nu am reusit sa dorm deloc, nici mancarea nu mi-a priit, asa ca mai mult de jumatate de copan de pui n-a intrat.

La 6 reusesc sa ma urnesc in traseu, ceilalti ma asteptau deja oleaca mai sus pe cararea spre saua Crapaturii, si varful Turnu. Din nou panta abrupta prin padure, ca na, asa e Craiul, iti dai sufletul pe prin padure, ca sa ajungi mai repede la minunatia stancilor. Facem putina catararea printr-o strunga destul de abrupta si prindem un rasarit absolut bestial, chiar in sa, la un sfert de ora de varf. Deocamdata suntem in grafic la timp, ne permitem o pauza de ciocolata si poze. Eram de doar 2 ore pe traseu, si nu simteam nicio suprasolicitare a genunchiului. Mihai ne explica si ne arata diverse trasee, iar eu incep sa recunosc locurile prin care trecusem cu 10 ani in urma, la a doua mea iesire la munte. Ajungem si la refugiul Ascutit, care mi se pare ca are usa orientata in directia opusa. Inauntru e la fel de gol, cu 6-7 locuri de dormit asezate in semicerc. Unii zic ca pe afara ar semana cu o minge de fotbal, dar vorba lui Vasile, dupa 18 ore de traseu, ti se pare vila in Pipera. Facem ceva poze si ne continuam excursia.
Pentru cine nu stie, creasta Pietrei Craiului nu seamana cu nimic din cate am vazut pana acum: si pe nordica si pe sudica poteca urca si coboara pe muuuuuuulte varfuri, foarte des apar saritori verticale, portiuni de traversee, fara cabluri ajutatoare, insa cu prize din belsug. Nu este recomandat celor cu frica de inaltime, pentru ca 90% din timp se merge chiar pe muchia muntelui, hau stanga, hau dreapta. Si daca te rasgandesti sau nu mai poti merge, muntele este foarte abrupt, salbatic si stancos, iar posibilitatile de retragere din creasta sunt foarte putine. Am aflat asta ceva mai tarziu…

La Piscul Baciului (La Om) ajungem aproximativ in graficul timpilor de pe marcaje, pe la 14.30. Insa ne miscam mai incet decat ritmul preconizat de Mihai si tot ramaneam 3 oameni in urma cu cel putin un varf. Eu vroiam sa-mi menajez genunchiul pe cat posibil, Vasile statea cu mine, iar Laurei nu-i place sa se grabeasca, si vrea sa admire, parca sa respire toata privelistea din jur si fotografiaza in disperare. Potecile sunt pliiiine de manunchiuri de flori de colt, soarele nu-l simtim prea puternic pentru ca vantul bate cu oarecare putere, apa avem din belsug, mancare la fel. Pare drumetia aproape perfecta.
Mihai ma intreaba daca mai pot continua pentru ca de vreo 2-3 ore incepusem sa resimt putin genunchiul. Ma uit in zare si incerc sa estimez posibilitatile, dar soarele puternic ma impiedica sa vad calumea restul traseului. Asa ca ma uit pe harta, care spunea ca in fata vom trece peste inca un singur varf, si apoi pe portiunea Coama Lunga. Coama? Pai asta inseamna poteca pe curba de nivel, discoteca; ce inseamna un singur varf, pe langa cele multe trecute pana acum? Gata, decid! Ma opun coborasului pe La Lanturi si hai inainte, sa ne atingem scopul calatoriei: intreaga creasta a Craiului, intr-o singura zi.

Stiam foooooarte bine sa nu ma pun cu Craiul si totusi am zis sa continuam… cine naiba se mai intoarce peste cateva luni sa faca si sudica? Doar avem un singur varf in fata si o coama, nu? Asa zice HARTA!!! Si de aici mi s-a rupt filmul. Grupul plecase inainte, ramasesem tot noi trei, trecem de saua Grind, trecem si de Lanturi, ultima poteca marcata ce coboara din creasta spre Plaiul Foii. Vedem primul varf, apoi, ca un facut, vin 2-3 nori, cat sa acopere soare puternic si reusesc sa disting in departare: poteca urca si coboara peste alte 4 piscuri. Aveam de aflat mai tarziu ca erau peste zeceeeee! Si daca ar fi fost doar genunchiul. Dar nuuu, ma apuca durerea de stomac, din cauza ketonalelor pe care le luasem ca sa nu ma doara piciorul. Soarele care ma batuse in cap toata ziua imi da o insolatie de zile mari, iar deasupra Poienii Inchise sufar de o cadere de calciu. Si de aici incolo, piciorul a fost ultima mea problema. Durere groaznica in tot corpul, febra, ameteli, stare permanenta  de voma, oboseala acumulata in cele 10 ore de mers. Si toate astea pe creasta sudica, mult mai grea (si mai spectaculoasa!!) decat nordica. Mult mai tehnica, poteca mai ingusta, peretii se intind la picioare mai abrupti, mai stancosi, haurile sunt mai largi. Cu toate astea am incercat sa merg si sa nu cedez nervos. Si mi-a reusit, pana in momentul in care Vasile se gandeste sa-mi spuna ca, spre binele meu, in concediu lasam la o parte Padisul si Rodnei. Atat mi-a trebuit, sa-mi spuna cineva ca nu mai merg la munte!!! A fost prima data in viata cand am cedat si am inceput sa plang de nervi, durere si oboseala in acelasi timp.

Vasile si Laura au dat dovada de multa rabdare si tact si m-au lasat sa ma descarc in voie, dupa care, din nou pe urcusurile si coborasurile pana in saua Funduri. Ajunsi acolo, salvamontul ne astepta zambaret: “Gata, in seara asta ramai la refugiu la noi, cobori maine. Ai facut o ora pe o portiune de 10 minute”. Grupul parea sa aprobe, mai putin Vasile si Alina. Ii inteleg pe toti, ma asteptau de 2 ore, si nu aveau chef sa intarzie si mai mult drumul pana la cabana, mai ales ca nu mai aveau apa. Ma interesez fara tragere de inima de traseul pe care as putea cobori a doua zi. Cica e unul simplu ce duce in comuna Brusturet.
- Aia unde-i?
- Pai la 50 km de Brasov, nu ajunge in Zarnesti.
- Pai si cu ce ajung in Zarnesti?
- Hmmm, autostop cred.

Ok, pana la cabana Garofita Pietrei Craiului, prin Marele Grohotis, era traseul de o ora jumatate, zicea Mihai, dar marcajele arata cel putin 2 ore. Alina se opune deciziei grupului de a ma lasa in refugiu, imi ia rucsacul si ma incurajeaza sa continui. Dupa aprecierea ei in loc de o ora jumatate, vom face 3, dar macar coboram toti. A fost foarte dragut din partea ei sa spuna asta, si tonul folosit nu a lasat loc de replica nici macar pentru salvamont. Asa ca, dupa doar 5 minute de odihna in saua Funduri, iar ma pun pe tarait. Era 8 seara deja, in loc de 3-4 ore de la Piscul Baciului facusem 5 ore jumatate.
La saritori nu am avut nicio problema, acolo ma miscam cel mai bine. Apoi ma dau la vale pe grohotis, incercand sa nu-mi rup pantalonii si astfel reusesc cat de cat sa tin pasul cu ceilalti, macar pe portiunea pana la padure, unde iar am incetinit. E uimitor ce poate face ideea de a te invarti cu autostopul prin judetul Brasov… Sprijinita tot drumul de Vasile, pe care l-am desalat, saracul, si fara rucsac in spate, reusesc sa scot “doar” 3 ore pana la Garofita Pietrei Craiului.

Cabanierul de la Garofita, ne-a facut ceai super bun, de “plante naturale”, dupa cum s-a exprimat, cu toate ca la cabana nu se serveste nimic. Noaptea a fost dementa totala, din nou nu am putut sa dorm, de data asta din cauza durerilor, ba de genunchi, ba de stomac, iar dimineata incercam cu disperare sa gasesc un cunoscut sa vina sa ma ia cu masina de la cabana. Evident nu am gasit pe nimeni, asa ca la 8 am plecat in traseu spre Plaiul Foii. Prima ora de taseu,evident, se urca  pieptis prin padure pe punctul galben. Dupa Poiana Tamasel marcajul continua cu triunghi galben in coborare pe drum forestier apoi iar poteca. La un momment dat in traseul nostru intalnim marcaj spre Iezer-Papusa. Cum o fi sa pleci intr-acolo acum? No way!!!

Calatoria s-a incheiat in spiritul zilei anterioare, cu o muscatura de furnica rosie mare si grasa, taxi pana in Zarnesti (50 lei de masina) si o masa copioasa, cu salata verde pentru mine, la o pensiune spre Paraul Rece.

In total traseul de sambata a durat 17 ore, in loc de 13-14 ore cat aratau marcajele, dar mai ales in loc de 11 ore cat preconizase Mihai. Traseul este foarte bine marcat, si daca eu l-am terminat, inseamna ca aproape oricine fara frica de inaltime si cu minime cunostinte de catarare (sau cu mult tupeu) poate merge de la Curmatura la Garofita Pietrei Craiului intr-o zi.


4 comentarii:

  1. "aproape oricine fara frica de inaltime si cu minime cunostinte de catarare (sau cu mult tupeu) " asta imi suna cunoscut =))

    Dar ai reusiiiit ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. normal ca a reusit ! nu a avut nimeni nici un dubiu ca nu ar reusi !

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  4. dar cat ai fumat ?:)) k nu mai inteleg nimik ~ sunt bulversat :))

    RăspundețiȘtergere