O zi pe Jepii Mici catre pantofari

Pentru ca tabara de catarare cu clubul Caraiman Campina s-a anulat in ultimul moment “din cauza vremii nefavorabile” (intotdeauna mi-am dorit sa spun asta!), ne-am hotarat vineri dupa amiaza sa facem o tura de o zi undeva aproape de casa.

Sambata a venit Vlad sa ne ia pe la 6 dimineata, apoi am cules-o pe Maddie din camin (tot nu a aflat nimeni numarul camerei ei!!) si am plecat catinel, ca-i plin de radare, spre Busteni. Inainte sa-mi inghete de tot oasele la cele 21 de garde din masina, dar dupa ce ne-a depasit pana si o Solenza (da, te-am parat, Vlad!), am ajuns in parcarea de langa telecabina si am plecat spre Jepii Mici.
Jos era soare, chiar cald, dar creasta nu se vedea de norii grosi de ploaie si cu toate astea tot am urcat, in speranta ca mai rau ca pe Piatra Secuiului nu poate fi. La vreo jumatate de ora de la plecare ne-am intalnit cu alti doi carpatisti, Emil si Raluca si am continuat drumul aproximativ impreuna. Zic aproximativ, pentru ca noi a trebuit sa facem o pauza mai lunga, fortati de faptul ca minunatul meu camelbak a cedat, si mi-a imprastiat in rucsac aproape toata apa. Daca n-am avut apa de ploaie pe mine, macar Dorna plata sa fie, nu? In rest, atmosfera numai buna de urcat.

Am ajuns la Caraiman in 3 ore si ceva, dar nu fara alte patanii. Eu nu mai fusesem pe Jepi de la eclipsa totala de soare, si nu mai tineam minte ca traseul traverseaza raul la un moment dat si se merge pe stanga lui. Acum valea era toata o limba de zapada si nu ne-a inspirat mare incredere sa mergem pe ea. Asa ca am continuat sa stam pe dreapta pana am ajuns pe niste mici dar urate saritori. Vasile le-a trecut primul si a fost de parere ca se poate continua urcusul aiurea. Probabil ca avea dreptate, dar odata ajunsi sus, am decis ca nu merita riscul si asa am pierdut vreo jumatate de ora sa ne intoarcem in traseu si sa mergem pe limba de zapada.
Cabana Caraiman era pustie, cu exceptia a doi caini destul de grasuti pentru cat de singuri stateau pe terasa. Am luat o mica pauza sa analizam situatia: pe Brana Caraimanului nu puteam merge pentru ca era super ceata si nu am fi vazut mare lucru, pe loc nu putea sta pentru ca se apropiau norii de ploaie. Asa ca am plecat spre Babele sa bem o bere inainte sa ne prinda ploaia.

La destinatie am intrat intr-o mare de purtatori de tenesi, pantofiori de lac, gentute cu sclipici si telefoane mobile care mai de care mai mari. Un grup de grasi odiosi ne-a intrebat daca pe crucea albastra se poate ajunge la Cruce. Le-am zis ca da, dar ca nu le recomandam traseul avand in vedere echipamentul, ceata si ploaia care se anunta. Probabil am fost prea drastici, pentru ca au simtit nevoia sa ne intrebe in batjocura daca “betele alea” (aka betele de trekking) ne ajuta la ceva. Pe principiul bancului “no be, ca-i rece si buna!” i-am indrumat cu cea mai draga inima sa plece pe Brana Caraimanului, poate ne mai scapa muntele de prosti, daca bolile si razboaiele nu mai fac fata.

Ei bine… si iata Babele. Am mai fost aici in clasa a 6a cu profu’ de geografie. Ce frumos si distractiv a fost atunci! Poate de aia nu aveam nimic cu kinderii adusi cu telecabina. In schimb nu inteleg cum naiba, om trecut de 15 ani (maaaaxim), sa fii in halul asta de fraier sa dai 60 de lei pe telecabina, sa  vezi niste bolovani in forma de ciuperca (nici macar de babe!!), inconjurate de un gard. C’moooon people!!!!! Ok, nu imi doresc sa vad tembeli din astia pe trasee. Si inteleg sa urci cu telecabina sa vezi ce inseamna o creasta de munte. Da’ ce, isi misca cineva fundul de langa bolovani? “Nuuuu mama, ca face rau la varice. Lasa, mai bine mergem frumusel la cabana si bem un suc de 6 lei”… 6 lei!!!!!
Deja ma simteam prost, pe tot platoul eram doar 8 oameni cu bocanci (grupul nostru si inca un cuplu de oameni in toata firea la vreo 40+ de ani), de bete, rucsaci, parazapezi ce sa mai amintim. Asa ca am hotarat sa coboram mai repede cu telecabina, macar in oras nu ne provoaca atata greata cercopitecii aia. Eh, asa credeam noi… am stat o ora la coada la telecabina, pentru ca am prins 2 grupuri de kinderi. Oricum, bine ca a mers telecabina, pentru ca incepuse o ploaie infernala, si Valea Jepilor Mari nu ma vedeam in stare sa o cobor.