Am ales traseul care pe mine ma incanta cel mai mult din acest masiv, Zaganu-Gropsoarele. E frumos, nimic de zis; dar probabil ca imi place atat de mult si pentru ca e primul meu traseu facut in Ciucas, masiv ales la promisiunile fostei mele sefe, Adriana, cum ca e un munte special... iar acea prima tura din septembrie 2009 a fost bestiala! Atunci am vazut pentru prima data o salamandra si o floare de colt, am vazut un munte intreg colorat in rosu-vinetiul tufelor de afinele uscate si tot atunci am masurat clipa de cliparasaritul de duminica dimineata pe Muntele Rosu, prin iarba inalta si galbena de inceput toamna. Pentru asta Ciucasul va ramane locul meu de suflet.
Si pentru a nu stiu cata oara am incercat sa impartasesc si altora experienta mea.
Nici de aceasta data nu mi-a iesit...
Am plecat tarziu tare din Bucuresti, lucru bun intr-un fel, pentru ca nu mi-a mai fost rau de oboseala. Insa abia la 10 trecute am ajuns in Cheia; culmea, taman azi s-a gasit Cosmin sa mearga incet pe DN, iar apoi sa ma imbolnaveasca de nervi cu depasirile lui :))
Urcarea am inceput-o pe la 10.30. O ora tarzie pentru ce traseu ne astepta. Sau mai bine zis, ce zapada ne impiedica urcarea: tot traseul pe cruce rosie a fost apoasa ca naiba si mare, uneori intram pana la genunchi.
Nici de aceasta data nu am gasit imediat traseul marcat, pentru ca e foarte prost la inceput si merge total ilogic. Insa acum am retinut exact unde greseam datile trecute si stiu pe unde trebuie traversat raul :)
Asa am inceput urcarea spre Culmea Brezoianu. Padurea nu ne oferea o priveliste extraordinara, zapada ne toca la nervi si in cele 2 ore pana sa ajungem la stana din Zaganu, baietii deja se hotarasera ca nu mai au chef de urcat mai departe in creasta. Erau obositi din cauza efortului depus si, cel mai important, nici nu stiau ce frumuseti ii asteapta. Cu atat mai frustrant pentru mine, pentru ca mi-am dorit atat de mult tura asta.
Nu stiu daca eu am fost in forma de zile mari sau ei s-au miscat greu de tot, cert e ca nu ma simteam obosita, in ciuda faptului ca am facut urmele. Era soare, frumos, cald, si privelistea de la Zaganu era ceva de vis, la fel de minunata cum mi-o aminteam. Ce mai, as fi mers toata ziua.
Nici chiar dupa pauza lunga, luata la stana inconjurati de ghiocei, nu i-am mai putut clinti. Intr-adevar se vedea zapada si pe urmatoarele portiuni de traseu, insa eram convinsa ca greul trecuse si nu puteam sa nu ma simt total dezamagita. Nu putem alege ce simtim, nu-i asa? Doar cum ne comportam.
Totusi se facuse ora 1 cand ne-am urnit si ne astepta un traseu de cel putin 5-6 ore in ritmul pe care il avusesem pana atunci.
Ne-a ramas de coborat, dar nu am ales acelasi traseu, si bazandu-ne pe faptul ca in urma cu o saptamna cativa carpatisti facusera urme, am luat-o pe poteca nemarcata care duce de la Zaganu la Muntele Rosu. Cel putin asta am incercat, pentru ca urme ioc si de cum am plecat, ne-am trezit mult mai sus decat poteca. Am avut parte de o coborare infernala pe rape cu zapada apoasa si frunze ude, care pe mine nu m-a incantat deloc, dar Vasile si Cosmin erau cu gura pana la urechi de fericire. Asadar am nimerit poteca dupa juma' de ora de chinuiala, numai ca sa o pierdem din nou dupa numai cativa metri. Asa ca am apucat-o de vale, printr-o padure cu copaci si trunchiul alb, alb, pana am iesit in drumul forestier marcat cu punct albastru, ce duce de la Cheia la Muntele Rosu.
Oricat de scurta ar fi fost plimbarea, sunt totusi multumita ca am iesit din casa...
Si pentru ca tot arsesem prea multe calorii de la efortul depus, l-am sunat pe tata sa-mi faca o portie maaaare de cartofi prajiti. Si m-am ales si cu o bucata de branza de capra delicioasa :)
Si pentru ca tot arsesem prea multe calorii de la efortul depus, l-am sunat pe tata sa-mi faca o portie maaaare de cartofi prajiti. Si m-am ales si cu o bucata de branza de capra delicioasa :)
Maine ne chemase Marius la Seaca dintre Clai, dar ne-au ajuns injuraturile pentru un week-end. Sau pentru toata luna, pentru ca pana nu trece zapada asta urata eu nu ma mai clintesc :)
