Traseu: ziua 1: Chiril - hotel Rarau PA 4h
ziua a 2-a: hotel Rarau - circuit Pietrele Doamnei CA 1h; hotel Rarau - vf Giumalau - cabana Giumalau BR 6h
ziua a 3-a: cabana Giumalau - Chiril PA aprox 5h
________________________________________________________________________________
 |
| Muntii Rarau-Giumalau |
Acum 2 saptamani, intr-o zi agitata de munca, de nici mar nu aveam vreme sa halesc, ma intreaba Mihai pe mess unde cred ca ar fi mai fain de mers: Padina lui Calinet (ca i-o promisese lui vasile) sau Rarau-Giumalau. Cu toata parerea de rau pentru Vasile, care abia astepta Craiul, am ales sa mergem trei zile in Bucovina (na, ca nu zic Moldova!!). Pune Mihai tura pe carpati, pana seara cand am apucat sa ma inscriu, deja se depasise "limita" de 8 acceptati. Asta e, merem si noi.
Joi dimineata il convingem pe Mihai sa inchida tura la 12 inscrisi, altfel iar faceam gradinita de 30, de nu ne mai intelegeam om cu persoana. Imi pare rau pentru cei lasati acasa, insa experientele trecute ne-au invatat ca mai mult de 12-15 copilasi, deja e inghesuiala ca la moastele Sfintei Paraschiva.
Vineri ne intalnim la locul stabilit, 2 masini pline si mai mult dor de duca; ne imbarcam si o pornim, nu stiu dupa ce logica, pe DN1. Eu cu Vasile si Fabian la Mihai al doilea in masina, ca sa zic asa (i-am zis o data Andrei si pe urma am aflat ca e numele de familie... oops, sorry!).
Cu multe ocolisuri (Mihai, ia-ti naibii harta, lasa GPS'u, ca nu vrem sa mergem pe Oituz!), ajungem pe la ora 4 fara ceva in Chiril, punctul de intalnire cu cei veniti din alte parti ale tarii si locul de plecare in traseu. Abia aici avem timp sa mancam ceva si pe la 4 si plecam in traseu.
Am urmat soseaua rupta pana la hotel, desi nu era printre noi niciun iubitor de asfalt. dar oboseala de pe drum isi spunea cuvantul. In plus, Cristina a omis sa mentioeze ca nu a mai facut trasee prea importante si, cel mai important, ca biata nu stie sa-si faca rucsacul. Drept pentru care, la prima panta, am zis ca moare de oboseala. M-am oferit sa-i iau rucsacul, care, aveam sa aflu in cateva secunde, era greu ca dracu si prost facut, de mi-a rupt claviculele.
La hotel Rarau am gasit aproximativ liniste, fiind vineri seara. Abia de sambata la amiaza au aparut gratargii in Loganuri (sau Logane?). Hotelul e... cum sa ma exprim mai dragut? Nu e hotel; din pacate nici cabana. E "ceva" cu iz de anii '82-'89, in care nu dormi sau mananci, daca nu esti obisnuit cu astfel de conditii. Noroc ca printre noi nu s-a gasit vreunu' sa faca mofturi. Cu toate astea, mancarea a fost foarte buna (afinata la fel, daca ma intrebati pe mine), vinul acceptabil si plapumile destul de groase, incat sa nu-mi fie frig nici macar mie.
Cu burtile pline, am dat-o pe spus bancuri mai mult sau mai putin potrivite la masa, cantare, baute si voie buna. Din pacate doar pana pe la 12, fiind cam rupti de pe drum. DN1 adica, nu ala pe jos... Trezirea de sambata dimineata nu o mai comentez, mi-am promis ca-mi tin gura, oricat de mult m-ar fi enervat, si pana acum mi-a reusit.
Pe la 10 fix trecute, dupa ce basculez o ciorba de legume, ne urnim in circuitul spre Pietrele Doamnei. Foarte, foarte frumos traseul, chiar daca scurt, de doar cateva poze. A, da, poze facute cu un obiectiv 10-24, o minunatie adusa de Mihai. Multumeeesc! :) Traseul cel mai indicat este cu plecare din fata hotelului spre stanga (cum te uiti la el), ca sa urci pe stanci, iar intoarcerea se face prin padurea ce da exact in fata hotelului. Dupa deja cunoscutele poze de grup, mai mancam ceva la hotel, ne luam rucsacurile si pornim, cu gust amar, spre Giumalau. Apropos, fac o paranteza: dupa ce ca nu ai voie sa consumi produse din "afara unitatii (pe toate mesele scrie), nici nu servesc garnitura fara carne, nesimtitii. Am cerut in loc de friptura, o portie de branza de burduf, care costa 8 lei si nici asa nu mi-au adus. Drept pentru care mi-am scos tacticos mancarea din rucsac, si am mancat in fata lor. Atat asteptam, sa-mi zica cineva ceva, dar si-au tinut gura ai naibii...
Prima portiune de traseu spre Giumalau e tot pe asfalt, iar poteca marcata cu BR incepe dintr-una din curbele soselei ce duce spre Pojorata. Urcusul nu e cine stie ce, de fapt tot traseul a fost usor, plimbare de mai putin de 4 ore, daca nu te opresti la poze, sau daca nu ai in spate 6 tricouri, 7 sosete si geaca de iarna, cum avea Cristina :)
Cand am ajuns in jnepenis, am dat, in sfarsit, de culorile toamnei. Plin de tufe inrosite, ce au dat nu demult afine, braduti verzi si cine stie ce alte plante ingalbenite. O minunatie, ce mai! Mi-am tot imaginat o tura de iarna pe aici, februarie-martie, asa. Mai mult ca sigur merita incercat.
In varful Giumalau am cam intepenit de frig, pana ne-am strans toti la poza. Batea un vant aspru de-ti taia rasuflarea si dadea mai-mai sa ploua; noroc ca in 20 de minute eram la cabana. Intr-adevar, oamenii de la aceasta cabana sunt de nota o mie. Auzisem de la Mihai ca in tura trecute s-au purtata ireprosabil si nici de data asta nu s-au lasat mai prejos.
In primul rand cabana arata impecabil de curata si cu un aer foarte primitor. Iti vine sa iei pe tine un halat pufos, papucii de casa si sa te uiti pe geam cum ninge linistit. Sa nu mai spun ca ne-au pregatit ceaiuri cate am vrut, ciorbita de porc, carnati si mamaliga cu branza de burduf iuteee. Mor aici de pofta si salivez ca un caine maidanez de Bucuresti, cand imi aduc aminte de ospatul de sambata seara. A, si tuica ne-au dat; adusa dupa ciorba, ca Mihai nu stie ce-i aia "digestiv" si i-a dat cabanierului indicatii taman pe dos...
Chiar daca erau doi copii mici p-acolo, nu ne-au interzis sa cantam si sa stam la vorba cat ne-a poftit inima. Evident, nici noi nu am profitat si nu am exagerat. Oricum, asta DA cabana!!
Duminica dimineata am plecat pe la 9 jumatate spre Chiril, pe o ceata sa-ti bagi degetele in ochi. Traseul nu e foarte dragut, mai ales ca se coboara o panta lunga si foarte, foooooarte abrupta. la fiecare pas ma rugam ca la urmatorul sa nu ma ia genunchiul, ca acolo ramaneam. Din fericire, de cand nu mai folosesc betele de treking, nici nu mai am astfel de probleme (ok, exceptie face Valea Cerbului, dar acolo cred ca a fost din cauza mersului schiopatat de la entorsa).
Dupa alti 4 km de asfalt - in tura asta am vazut mai mult asfalt decat poteca - am ajuns la masini, ne-am schimbat si ne-am luat un calduros "la revedere" unii de la altii.
Masina noastra a facut o oprire in Piatra Neamt la Vasile, unde mama lui ne-a pregatit un pranz pe cinste!
