Silenzio Stampa la o plimbare cu LUPO prin Hasmas

Hasmasul Mare, o mica "rezervatie de ursi orfani"... Ma rog, nu stiu de ce-i spune “Mare”; daca ar fi fost vara, traseul ar fi fost chiar usor. Dar nu avea farmecul pe care l-a avut, mai ales tinand cont de animalutele parasite de mamele lor.

Pe drum m-am tot gandit la pataniile de prin ’90 si ceva, cand am mers la Lira Petrodava 2 ani la rand. Plecat vineri dupa-amiaza, 8 omuleti chiori de bani, intr-o duba cu 3 butoaie de motorina, dar in care fumam toti ca turcii (la intoarcere omuletul cu duba a “uitat” de noi si a trebuit sa plecam pe jos pana in Gheorghieni); dormit pe jos in cabana; cantat “pe sub flori” la insistentele obsesive ale unei hippioate din Piatra Neamt; Panadol a ascuns un ou, o ciocolata si un pachet de tigari in parazapezi si nu ne-a dat si noua (in urmatorul an i s-a interzis sa mai poarte parazapezi, asa ca a ascuns tigarile in ciorapi, dementiala fata!); ore la autostop, pana s-a indurat unul sa ne ia intr-o remorca plina cu saci de malai (sau faina?); bancurile spuse cu tupeu in gura mare in gara din Gheorghieni... si multe, foarte multe altele. Acum imi dau seama cat farmec aveau vremurile, cat de simplu, spontan si frumos era totul. Vroiam sa plecam? Ce bani, ce transport, ce cazare? In tren si "pa!"

Revenind la prezentul mult mai cuminte, sambata dimineata la 4 am plecat din Romana 28 de omuleti (iar a cam exagerat Mihai, dar se invata el minte ;) ). DN1 super liber, plin de gropi, cu ploaie deasa care in Sinaia se transforma in ninsoare, si cand am “trecut granita” la Baile Tusnad intram in ceata. Deja imi puneam intrebari unde-i vremea buna din alte ture. Am gasit-o pe la Miercurea Ciuc si, evident, in Hasmas.

Urcusul mi s-a parut demential: zapada nu prea mare, vant si ninsoare, vorbit la statii numai din placerea (unora) de a apasa pe butoane, apa inghetata in sticla. Norocul nostru a fost ca eram in padure deasa, si nu am simtit viscolul la adevarata lui “valoare”. Am urcat catinel, grupul a fost foarte compact, pentru cat de multi eram… mare diferenta fata de Ciucas.

Asa cum banuiam, prima imagine cu Hasmasul e un fund rosu. De la "inaltimea" mea, o buna bucata de drum l-am vazut doar pe Mario, in costumul lui de Scufita Rosie in varianta mai lata. Deja capiasem de la atata culoare dementa, dar am mers si eu "la aspiratie", ca sa consum mai putin combustibil :))

Dupa 2 ore de urcat in pas de plimbare, am iesit intr-o poiana superba, chiar inainte de fosta cabana Piatra Singuratica. Zapada neumblata, vantul s-a oprit brusc, a iesit soarele, cerul era de un albastru ireal. Ce poate fi mai frumos, decat o tavaleala in zapada, multe poze, rasete si bunadispozitie. Minunat, cel mai frumos moment al traseului!!

Ne desprindem cu parere de rau de aceasta minunata priveliste si urcam la ramasitele cabanei, pe o panta care mie mi s-a parut un chin, pentru ca incepusem sa vad albastru de foame. Sus am mancat nelipsitele curmale, in acompaniament de clantanit de dinti si tremurat compulsiv. Dupa masa Mihai ne grabeste spre varful Hasmasul Mare… cica 2 ore de mers. Plecam, desi nu-l crede nimeni cand spune cat de usor si scurt e drumul :)

Mergem cateva sute de metri, incep sa mi se miste si mie rotitele in creieras si consider ca am depus destul efort pentru o prima tura de iarna. Asa ca ma hotarasc sa ma intorc singura in Balan, dar Laura ma anunta ca vrea sa coboare cu mine. Dupa o scurta sedinta, majoritatea voteaza continuarea traseului spre varf, asa ca Mihai, pe principiul "carpatocratic", ia decizia sa ne intoarcem toti la masini :)) Sper din toata inima ca nu m-a injurat nimeni; nu vreau sa fac pe viteaza, dar era abia amiaza, stiam marcajul de intoarcere, deci nicio problema. Nu inseamna, totusi, ca nu ii multumesc lui Mihai pentru decizia lui si tuturor pentru ca au acceptat-o. Chiar daca nu pentru mine, pentru ceilalti care nu ar fi ajuns in varf, mai ales pe viscolul care se anunta.

A urmat o coborare dementiala cu zapada pana la genunchi. Imi pare ca oamenii se distrau in continuare, chiar daca traseul a fost scurt si intrerupt brusc.

Drumul Balan – Gheorghieni – Lacul Rosu a fost ciudat, cu demonstratii gratuite de incapatanare dusa la extrem si, evident, orgolii ranite… dar macar l-am facut pe tot cu masina :)))) Am ajuns la pensiune pe seara, lumea s-a pus pe facut gratar, pe cantat si baut. Nu prea stiu ce s-a intamplat dupa ora 9 jumatate, cand din cauza frigului m-am dus sa ma culc. De fapt aveam de gand sa ma incalzesc putin in pat si sa cobor mai tarziu, dar am adormit imediat cum am pus capul pe perna.

Dupa ninsoarea ce a durat toata noaptea, dimineata s-a incins bulgareala, sub pretextul deszapezirii masinilor. Din pacate nu a vrut nimeni sa faca om de zapada cu mine… ne grabeam. Unde? Habar n-am.

Pozele urmeaza pe picasa, imediat ce le strang de la ceilalti. Eu evident ca am uitat sa incarc bateriile la aparat… E clar, trebuie sa evit zona  Lacul Rosu, e ceva care nu-mi prieste acolo :)))

p.s. titlul e gaselnita lui Vlad, nu-s vinovata cu nimic :)

Norocul, sau cum am simtit ca am renascut

Aseara am vrut sa fac o fapta buna pentru THC-ul meu. Asa ca, ajunsa acasa de la serviciu, ma gandesc sa pornesc masina cateva minute, ascult ceva muzica, mai sterg praful etc.

Ajung la locul unde am parcat "monstrul mancator de benzina", in baritai intersectia. Toata masina e inconjurata de nameti de zapada pana peste genunchi, pe care vrand-nevrand, ii "masor" cu piciorul; reusesc intr-un final sa deschid usa, nu ma sinchisesc sa curat geamurile de gheata.

Aveam ceva emotii, dar masina porneste la prima cheie, chiar si dupa gerul de zilele astea… yey! Am dat drumul incet la radio, era chiar amuzanta emisiunea City Drive. Inca din primele minute simt miros de gaze, zic “las’ ca trece”. Evident ca mirosul nu mai trecea odata, dar nici nu mi-am dat seama ca miroase din ce in ce mai tare; din contra, deja ma obisnuisem cu atmosfera. In vreo 15 minute, deja ma durea capul ingrozitor. De abia cand am iesit din masina (de plictiseala, nu de altceva) si am simtit “aerul curat” mi-am dat seama cat de blonda am fost si ce tampenie era sa fac…

Acum na, omu’ se gandeste la ce e mai rau, asa ca mi-au venit si mie idei in cap, cum ca, daca lesinam acolo nu ma gasea nici naiba, pentru ca geamurile erau acoperite de gheata, motorul nu se auzea, muzica era incet. Daca nu as fi facut umanul, probabil incepeam sa calculez cam cat timp trebuie unei masini cu 2 locuri sa se umple de gaze de esapament… Asta aseara. De azi dimineata, insa, ma gandesc doar cat de frumoasa e viata :)

Somn de voie

De cand ma stiu am urat sa dorm la pranz.

La gradinita ne obliga educatoarea sa dormim. Baieti si fete in camere diferite. Pedeapsa daca te prindea ca nu dormi, faci galagie sau agiti ceilalti kinderi: pe fete le muta in camera baietilor, iar pe baieti in camera fetelor. Si vai ce tragedie si ce rusine era (vorbesc serios)! Eu, din pacate, eram mutata prea des in cealalta camera si eram traumatizata in fiecare zi, numai la gandul ca iar trebuia sa ma uit pe pereti cateva ore si sa tac malc. Pentru ca oricat ma chinuiam, nu puteam pune geana e geana.

Acum, daca sunt super obosita dupa o noapte nedormita, ma culc la 2 ziua si pana dimineata urmatoare poti sa tai lemne pe mine, nu misc. Iar cand ma trezesc, am dureri de cap si moleseala crunta.

Eh, dar azi am avut o revelatie si am reusit sa am cel mai dulce somn de pranz. Am reusit asta in aparatul de RMN :))) Datorita castilor auzeam foarte incet pacaniturile aparatului si am reusit chiar sa le dau un ritm, ceea ce a ajutat enorm. E ca atunci cand asculti ticaitul ceasului seara inainte de culcare si incerci sa faci o melodie, chiar daca ticaitul e, de fapt, monoton. Apoi, saltelele potrivit de moi si perna perfecta... si am inchis ochii, doar nu era sa ma uit fix in tavan tot timpul.

40 de minute petrecute super fain in pauza de pranz :)

Mood

De la inceputul anului sunt intr-o faza maniacala, care pare sa nu se mai termine. Unii au spus ca am "probleme  de adolescenta"... hmmm, ciudat, trebuie sa reflectez asupra acelor pareri... not.
Revenind la subiect, vroiam sa spun ca ma trezesc dimineata intr-o dispozitie super faina. Ganduri flower-power si cu o melodie in minte (eu, care ascult muzica martea si toamna). Asa ca pun status la messenger cate un link catre youtube impreuna cu o poza sugestiva. Vorba aia, statusul de mess nu mai e demult ce ar trebui sa fie… Intrebarea “ce faci” isi are deja un raspuns: “pai [insert_link_here]”, si scutim din amabilitati, abordam direct subiectul care ne intereseaza. Totusi, noua formula de salut de cand adopt varianta statusului este “aaaa, acum ai descoperit si tu pe cutare?”… sa nu va mai aud! O sa-mi treaca, putina rabdare :))
Pana la vara, cum ar fi sa faci asa ceva?

Poveste de iarna

Cred ca lumea moderna a ramas fara povesti de Craciun. Peste tot aceleasi filme despre Mos Craciun, asa cum ne-a fost el bagat pe gat, un gras cu nasul rosu de bautura, fost vizitiu la Coca-Cola.
Ah, dar de cativa ani incoace mai apare foarte des o alta imagine, personajul negativ al acestei perioade, Scrooge si fantomele care-i vin pe cap.

E OK, lumea are nevoie de simboluri si reprezentari... Dar oare cu atat am ramas, cu aceste 2 personaje care apar obsesiv in filmele americane?

Vreau sa ma intorc la perioada in care ieseam sa ascult colindatorii si cand intram in casa cadourile apareau pur si simplu sub brad, fara sa fie aruncate pe horn dintr-o sanie. Si totusi stiam ca le-a adus Mos Craciun.
Vreau sa fie Craciunul din Campina, sa ne strangem 10 prieteni, cu chitari, orga, tamburina, sa ne luptam cu nametii si sa ne colindam semenii. Oamenii cu fetele luminate de bucuria sarbatorilor si zambete laaaargi sa ne rasplateasca cu covrigi, nuci, portocale si paharele de tuica, palinca, vin, fiecare ce are prin casa.
Odata am nimerit la un baiat cam de varsta pe care o aveam atunci (15-16 ani), care vroia sa ne asculte, dar era singur acasa si nu ne putea “omeni”. I-am cantat si am stat cu el la baute si cozonac, ce stransesem si noi de pe la alte case… vorba aia, cum sa fii singur de Craciun?
Vreau sa aud din nou urarea preotului "De la mine mai putin, de la Domnul mai mult!" si replica lui Neli "Multumim, si dumneavoastra la fel!". Sa incurc versurile colindelor de la prea multe paharele si sa ma trezesc dupa o bataie buna cu zapada.

Asa era atunci, oamenii aveau dorinta de a ne asculta si nimeni nu spera la bani, doar distractie.
Ce-mi pot dori mai mult de la anul viitor, decat sa am parte de “fantome” la fel de minunate?!

Sarbatori fericite tuturor!

Inainte de Craciun, la Raul Sadului in Cindrel

Planuita demult, petrecerea de Craciun a carpatistilor pe care a organizat-o Mihai la Raul Sadului in muntii Cindrel, s-a transformat in 2 nopti de distractie super faina.

De fapt eu am inceput petrecerea de joi seara, cu colegii de munca, cu care, dupa ce ne-am baut berea oferita de firma la Taverna Sarbului, am plecat in El Grande (mda, stiu, eu… in club…), ca na, daca-i bal, club sa fie. Dimineata la plecare, viscol de nu vedeai la 2 metri in fata si taxi ioc. Si totusi, la 4 dimineata pe asa vreme, Bucurestiul e mirific: pustiu, alb, curat.
Am ajuns acasa putin dupa 5 dimineata, iar la 5.15 m-a sunat Marius, pe care tot timpul il rog sa-mi fie ceas desteptator. M-am asigurat ca tura se mai tine, ca suntem destul de inconstienti sa plecam pe asa o vreme, si m-am pregatit de plecare. Ne-am miscat repejor insa la locul de intalnire am intarziat o ora, pentru ca am stat mai mult decat prevede legea in blocaj la Lujerului.
Drumul mi s-a parut lung cat o zi de post negru, mai ales pana in Pitesti, pe varianta veche a drumului (autostrada nu inspira incredere). Atat de lung incat ne-am apucat sa ne jucam un joc putin cam imbecil de recunoastere a melodiilor pe care Claudiu ni le canta la chitara. La urechea mea de tabla si la cultura muzicala de care debordez, normal ca am pierdut. Mai nasol e ca a castigat Vlad, care mai si conducea. Acum ca-s acasa in siguranta, nu vreau sa stiu la ce era atent :)

La Raul Sadului am ajuns prea tarziu si s-a luat decizia de a nu mai face niciun traseu vineri. Yey, nu raman singura! Din cauza oboselii nu prea mai tin minte ce am facut pana cand m-am dus la culcare, in cancerul ala din camera; dar in principal am stat in sala de mese la cantare si Jagermeister.

Sambata a avut grija Mihai sa ne trezeasca pe toti la o ora infernal de matinala. Am mancat cu ochii impaienjeniti de (ne)somn si am plecat in traseu. Da, si eu, nu m-am putut abtine. Vremea era superba, asa cum ne-am obisnuit in turele lui Mihai. Planul era sa urcam 14 km cu masinile pe un drum forestier inzapezit, pana la barajul Negovanul si apoi omuletii sa-si continue traseul pe jos, iar eu si Florin (alt accidentat) sa ne intoarcem catinel la cabana, pe jos.

Din pacate, 2 masini s-au dus aiurea-n balarii pe niste drumuri forestiere secundare si s-au pierdut de noi, iar Bogdan si-a spart baia de ulei. Asadar ne-am hotarat sa ne intoarcem toti la cabana. Ghinionul unora e intotdeauna norocul altora, adica al meu, ca nu am mai ramas singura sa fac toti km aia pe jos prin zapada si ger cumplit. Nu ca m-am bucurat de ceea ce au patit ei, dar mi-a prins bine plimbarea cu masina inapoi la cabana.

Fiind doar ora 13, fiecare si-a gasit distractia preferata. Cum toate dealurile erau pline de copaci, varianta de a ne da cu punga pe partie a cazut din start. Nu-i nimic, lumea moderna a inventat scaunul de plastic, cablul de tractat si Vlad a fost destul de receptiv la a-i plimba cu masina. Eu m-am postat in portbagaj sa filmez chiraiturile celor care se distrau ca la 10 ani.

Stiu ca unii au fost tristi din cauza lipsei de traseu, dar pe fetele celor mai multi s-a citit totusi bucuria momentului, a jocului in zapada si a gratarului la un pahar de tuica.

Sambata seara a inceput “balul mascat”, adica 31 de omuleti imbracati haios, diplome pentru diverse merite si cadouri. L-am avut pe Mos Craciun, si noroc cu Alina care a fost foarte inspirata si s-a costumat in brad impodobit; a fost si “Cezar” acolo, care a rezistat cu stoicism pe cancerul ala, sa stea in papucei mai toata seara; o hippioata cu ciorapi de PNA ca sa nu degere; o familie de tigani si catelusul lor; pe “Dorel” si lopata sa (poate de aia ne-a si picat curentul la un moment dat); un inginer care nu avea pe cine masura cu metrul lui; pe “capitanul nostru” si discursurile lui interminabile; am avut si “gripa aviara” (cica era doctorita, dar stim noi ca vroia sa ne insele); a venit “Robin Hood” in varianta feminina; “Cat Woman si gasca de matze”; pe “Achmed”, care a stat cumintel la coltul lui toata seara cu ochii pe coasa “mortii” (unde ai gasit bre Bogdane, ustensila aia?). A, si Razvan a mai fost p-acolo… Cam toti au raspuns insistentelor organizatorului de a se costuma, dar astia mi-au ramas in cap, probabil pentru ca au facut cea mai mare galagie :) Cat despre bautura… apa nu am avut deloc, cola abia am simtit-o, iar vinul a fost cam putin. In rest, super visinata lui Ovex si Jagermeister mi-au facut seara perfecta. Astea si tricoul de la Petra :)

Duminica, drumul spre casa a trecut prin Sibiu, unde l-am tractat cu chiu cu vai pe Bogdan. Vorba aia, “Mai avem 18 km pana la service… AMR 5 shufe”. In centrul vechi mirosea a alune caramelizate, a placinte fierbinti si a lana.
Am ajuns seara acasa, super rupti de somn, si cu promisiuni de a ne revedea la anu’. Cu traseu sau fara, asteptam urmatoarele ture…