O zi prin Bucegi

Muntii Bucegi

Traseu: Busteni - Valea Jepilor - cab. Caraiman CA 3h30min; cab. Caraiman - Cab Omu BG 1h40min; cab. Omu - Valea Cerbului - Busteni BG 3h30min 

_________________________________________________________________________________

Ne-am propus demult o tura in Bucegi si cum saptamana asta mi-am luat bocanci de vara, am zis sa-i incerc, inainte de concediul in Fagaras. I-am incercat, ma bat la degetul mic :((( Ori eu am picioarele strambe, ori nu se mai fac bocanci calumea. Lowa my ass...

Am plecat sambata dimineata la 7 din Bucuresti, la 9.30 deja intram in traseu. Am parcat la Hotel Silva, unde parcarea costa acum 8 lei/zi. A mai venit un omulet la noi sa ne intrebe daca mergem cu telecabina, deci banuiesc ca acum biletele de telecabina se cumpara odata cu  parcarea pe zi. Probabil e mai bine asa, nu mai stai la 'nshpe cozi ca vezi bolovanii de la Babele.

Urcam Valea Jepilor pe cruce albastra, spre cabana Caraiman, pe o caldura insuportabila. Nu vreau sa ma gandesc ce era in Bucuresti, dar aici nu puteam sa respir nici in padure. Nu mi-am putut gasi ritmul respiratiei, imi umpleam plamani cu aer si din cauza asta mi-am obosit inima ca naiba. Drept pentru care urcusul mi s-a parut un infern. Nici mie nu-mi venea sa cred cat de greu ma misc si am reusit sa scot "fantasticul" timp de 3 ore jumatate pana la Caraiman.

Am uitat sa precizez traseul pe care am vrut sa-l facem... Busteni-Caraiman-Monumentul Eroilor-Omu-Malaiesti-Glajarie-Busteni. Evident ca dupa ce am vazut cum ma tarai, am reconfigurat traseul mai ceva ca GPS-u' dus in balarii.

La Caraiman mi-am luat un ceai cald, pe care, la fiecare gura, il simteam ca pe mana lui Dumnezeu si, stand la umbra, simteam ca revin la viata. Ori asta, ori vocea stridenta a unei pseudo-muntzomano-roackerite, care te trezea din morti. Initial ma hotarasem sa plecam spre Jepii Mari si sa-i coboram. Apoi am stat putin de vorba cu cabanierul (care e super de treaba), care m-a incurajat sa incerc sa fac traseul propus. Mi-a si explicat cum sa mai scurtam putin timpii, din cauza celor pierduti la urcare plus ora de pauza de la cabana. Asadar am hotarat sa plecam spre Omu, dar fara sa trecem pe la Monumentul Eroilor si din 3h, am ajuns la cabana in putin sub doua ore. Si starea mea de spirit era cu totul alta, vorbeam tot timpul si, cel mai important, mergeam, ma miscam calumea.

Cu toate ca s-a anuntat ploaie grava la munte, aglomeratie ca pe platoul Bucegilor nu vezi decat la 8 dimineata la metroul Unirii.  "daca ne prinde ploaia la Omu, putem sa ne intoarcem la Babele pe drum asta?" ne intreaba un nenea imbracat in pantaloni scurti, tricou si tenesi de carpa, in drumul sau spre Omu.

La cabana imi iau alt ceai cald, cu biscuiti de data asta si din nou reconfigurare traseu. Incotro sa o luam de aici? Norii se tot adunau deasupra noastra si cu tot echipamentul nostru impermeabil, as fi preferat, totusi, sa nu ma prinda torentiala in creasta. Valea Malaiesti era cea mai lunga, valea Bucsoiu cea mai grea (dupa parerea mea, mai ales ca trebuia urcat varful), iar valea Cerbului cea mai usoara, scurta, insa, din cate auzisem, urata si enervanta.

Fiind deja aproape 4 jumate cand ne-am pus in miscare, cu mari pareri de rau ne-am indreptat pasii pe banda galbena prin Valea Cerbului.

Intr-adevar valea este foarte enervanta, dar nu as spune urata. Exceptand nervii facuti la coborarea pe bolovanis, a fost chiar interesant traseul. Ca sa nu mai zic de nenumaratele capre negre care cred ca erau lovite-n freza de caldura, pentru ca stateau fix in poteca si nu fugeau de noi, nici macar nu ne bagau in seama. Doar se dadeau oleaca din calea noastra. Pai d-aia le impusca braconierii... De fapt  nu, oamenii le impusca de nenorociti ce sunt, dar poate nu ar avea atata succes daca animalele n-ar mai sta ca bezmeticele in cararea turistica.

Frumos, dragut, facem poze, dar pe la mijlocul vaii nu stiu cum calc pe o piatra si imi scrantesc glezna. Cum inca puteam pune piciorul jos, am continuat traseul, doar ce era sa fac, coborasem o galagie in altitudine si nu e ca ma puteam intoarce, mai ales ca la Omu cred ca deja ploua. Numai ca la unele miscari pe care le faceam, ma durea ingrozitor. Incercand sa nu mai calc asa, am mers stramb, si la vreo ora jumatate pana la Busteni, ma loveste vechea mea durere de genunchi. Pe Vasile deja il durea genunchiul si mai ales spatele de la rucsacul prost facut, acum incep si eu sa ma tarai... Ce mai, ultima portiune de padure, alt infern.

Ajungem pe la 7 si ceva pe forestierul de la Gura Diham la Busteni. Am vrut sa asteptam tractorasul ala care face legatura intre cabana si oras, dar nu puteam sa bag mana in foc ca mai circula. Spre norocul nostru a trecut o masina de politie pe langa noi. Am oprit-o si l-am rugat pe politist sa ne cheme un taxi. Bine, mai mult el s-a oferti sa cheme, eu doar m-am facut ca-l intreb daca sunt taxiuri in Busteni :)) Cei 20 de lei cat ne-a costat taxiul de la poiana in care da banda galbena si pana la hotel Silva, au fost cei mai bine cheltuiti bani ever! 

Cat ne-am mai invartit p-acolo, cat am baut o cafea la benzinarie, la 9 am pornit spre casa, iar in 55 de minute eram la intrare in Bucuresti. Evident, prin oras tot atata am facut, dar ce mai conteaza.

Oricat de dezamagiti am fi fost de faptul ca nu am facut traseul propus, la indicatorul de 1,5h pana in Busteni, cand am realizat ca daca am fi luat-o prin Malaiesti la ora respectiva probabil nici la Diham nu am fi fost, parca, parca ne mai venea inima la loc.

O zi pe Jepii Mici catre pantofari

Pentru ca tabara de catarare cu clubul Caraiman Campina s-a anulat in ultimul moment “din cauza vremii nefavorabile” (intotdeauna mi-am dorit sa spun asta!), ne-am hotarat vineri dupa amiaza sa facem o tura de o zi undeva aproape de casa.

Sambata a venit Vlad sa ne ia pe la 6 dimineata, apoi am cules-o pe Maddie din camin (tot nu a aflat nimeni numarul camerei ei!!) si am plecat catinel, ca-i plin de radare, spre Busteni. Inainte sa-mi inghete de tot oasele la cele 21 de garde din masina, dar dupa ce ne-a depasit pana si o Solenza (da, te-am parat, Vlad!), am ajuns in parcarea de langa telecabina si am plecat spre Jepii Mici.
Jos era soare, chiar cald, dar creasta nu se vedea de norii grosi de ploaie si cu toate astea tot am urcat, in speranta ca mai rau ca pe Piatra Secuiului nu poate fi. La vreo jumatate de ora de la plecare ne-am intalnit cu alti doi carpatisti, Emil si Raluca si am continuat drumul aproximativ impreuna. Zic aproximativ, pentru ca noi a trebuit sa facem o pauza mai lunga, fortati de faptul ca minunatul meu camelbak a cedat, si mi-a imprastiat in rucsac aproape toata apa. Daca n-am avut apa de ploaie pe mine, macar Dorna plata sa fie, nu? In rest, atmosfera numai buna de urcat.

Am ajuns la Caraiman in 3 ore si ceva, dar nu fara alte patanii. Eu nu mai fusesem pe Jepi de la eclipsa totala de soare, si nu mai tineam minte ca traseul traverseaza raul la un moment dat si se merge pe stanga lui. Acum valea era toata o limba de zapada si nu ne-a inspirat mare incredere sa mergem pe ea. Asa ca am continuat sa stam pe dreapta pana am ajuns pe niste mici dar urate saritori. Vasile le-a trecut primul si a fost de parere ca se poate continua urcusul aiurea. Probabil ca avea dreptate, dar odata ajunsi sus, am decis ca nu merita riscul si asa am pierdut vreo jumatate de ora sa ne intoarcem in traseu si sa mergem pe limba de zapada.
Cabana Caraiman era pustie, cu exceptia a doi caini destul de grasuti pentru cat de singuri stateau pe terasa. Am luat o mica pauza sa analizam situatia: pe Brana Caraimanului nu puteam merge pentru ca era super ceata si nu am fi vazut mare lucru, pe loc nu putea sta pentru ca se apropiau norii de ploaie. Asa ca am plecat spre Babele sa bem o bere inainte sa ne prinda ploaia.

La destinatie am intrat intr-o mare de purtatori de tenesi, pantofiori de lac, gentute cu sclipici si telefoane mobile care mai de care mai mari. Un grup de grasi odiosi ne-a intrebat daca pe crucea albastra se poate ajunge la Cruce. Le-am zis ca da, dar ca nu le recomandam traseul avand in vedere echipamentul, ceata si ploaia care se anunta. Probabil am fost prea drastici, pentru ca au simtit nevoia sa ne intrebe in batjocura daca “betele alea” (aka betele de trekking) ne ajuta la ceva. Pe principiul bancului “no be, ca-i rece si buna!” i-am indrumat cu cea mai draga inima sa plece pe Brana Caraimanului, poate ne mai scapa muntele de prosti, daca bolile si razboaiele nu mai fac fata.

Ei bine… si iata Babele. Am mai fost aici in clasa a 6a cu profu’ de geografie. Ce frumos si distractiv a fost atunci! Poate de aia nu aveam nimic cu kinderii adusi cu telecabina. In schimb nu inteleg cum naiba, om trecut de 15 ani (maaaaxim), sa fii in halul asta de fraier sa dai 60 de lei pe telecabina, sa  vezi niste bolovani in forma de ciuperca (nici macar de babe!!), inconjurate de un gard. C’moooon people!!!!! Ok, nu imi doresc sa vad tembeli din astia pe trasee. Si inteleg sa urci cu telecabina sa vezi ce inseamna o creasta de munte. Da’ ce, isi misca cineva fundul de langa bolovani? “Nuuuu mama, ca face rau la varice. Lasa, mai bine mergem frumusel la cabana si bem un suc de 6 lei”… 6 lei!!!!!
Deja ma simteam prost, pe tot platoul eram doar 8 oameni cu bocanci (grupul nostru si inca un cuplu de oameni in toata firea la vreo 40+ de ani), de bete, rucsaci, parazapezi ce sa mai amintim. Asa ca am hotarat sa coboram mai repede cu telecabina, macar in oras nu ne provoaca atata greata cercopitecii aia. Eh, asa credeam noi… am stat o ora la coada la telecabina, pentru ca am prins 2 grupuri de kinderi. Oricum, bine ca a mers telecabina, pentru ca incepuse o ploaie infernala, si Valea Jepilor Mari nu ma vedeam in stare sa o cobor.