O zi prin Bucegi

Muntii Bucegi

Traseu: Busteni - Valea Jepilor - cab. Caraiman CA 3h30min; cab. Caraiman - Cab Omu BG 1h40min; cab. Omu - Valea Cerbului - Busteni BG 3h30min 

_________________________________________________________________________________

Ne-am propus demult o tura in Bucegi si cum saptamana asta mi-am luat bocanci de vara, am zis sa-i incerc, inainte de concediul in Fagaras. I-am incercat, ma bat la degetul mic :((( Ori eu am picioarele strambe, ori nu se mai fac bocanci calumea. Lowa my ass...

Am plecat sambata dimineata la 7 din Bucuresti, la 9.30 deja intram in traseu. Am parcat la Hotel Silva, unde parcarea costa acum 8 lei/zi. A mai venit un omulet la noi sa ne intrebe daca mergem cu telecabina, deci banuiesc ca acum biletele de telecabina se cumpara odata cu  parcarea pe zi. Probabil e mai bine asa, nu mai stai la 'nshpe cozi ca vezi bolovanii de la Babele.

Urcam Valea Jepilor pe cruce albastra, spre cabana Caraiman, pe o caldura insuportabila. Nu vreau sa ma gandesc ce era in Bucuresti, dar aici nu puteam sa respir nici in padure. Nu mi-am putut gasi ritmul respiratiei, imi umpleam plamani cu aer si din cauza asta mi-am obosit inima ca naiba. Drept pentru care urcusul mi s-a parut un infern. Nici mie nu-mi venea sa cred cat de greu ma misc si am reusit sa scot "fantasticul" timp de 3 ore jumatate pana la Caraiman.

Am uitat sa precizez traseul pe care am vrut sa-l facem... Busteni-Caraiman-Monumentul Eroilor-Omu-Malaiesti-Glajarie-Busteni. Evident ca dupa ce am vazut cum ma tarai, am reconfigurat traseul mai ceva ca GPS-u' dus in balarii.

La Caraiman mi-am luat un ceai cald, pe care, la fiecare gura, il simteam ca pe mana lui Dumnezeu si, stand la umbra, simteam ca revin la viata. Ori asta, ori vocea stridenta a unei pseudo-muntzomano-roackerite, care te trezea din morti. Initial ma hotarasem sa plecam spre Jepii Mari si sa-i coboram. Apoi am stat putin de vorba cu cabanierul (care e super de treaba), care m-a incurajat sa incerc sa fac traseul propus. Mi-a si explicat cum sa mai scurtam putin timpii, din cauza celor pierduti la urcare plus ora de pauza de la cabana. Asadar am hotarat sa plecam spre Omu, dar fara sa trecem pe la Monumentul Eroilor si din 3h, am ajuns la cabana in putin sub doua ore. Si starea mea de spirit era cu totul alta, vorbeam tot timpul si, cel mai important, mergeam, ma miscam calumea.

Cu toate ca s-a anuntat ploaie grava la munte, aglomeratie ca pe platoul Bucegilor nu vezi decat la 8 dimineata la metroul Unirii.  "daca ne prinde ploaia la Omu, putem sa ne intoarcem la Babele pe drum asta?" ne intreaba un nenea imbracat in pantaloni scurti, tricou si tenesi de carpa, in drumul sau spre Omu.

La cabana imi iau alt ceai cald, cu biscuiti de data asta si din nou reconfigurare traseu. Incotro sa o luam de aici? Norii se tot adunau deasupra noastra si cu tot echipamentul nostru impermeabil, as fi preferat, totusi, sa nu ma prinda torentiala in creasta. Valea Malaiesti era cea mai lunga, valea Bucsoiu cea mai grea (dupa parerea mea, mai ales ca trebuia urcat varful), iar valea Cerbului cea mai usoara, scurta, insa, din cate auzisem, urata si enervanta.

Fiind deja aproape 4 jumate cand ne-am pus in miscare, cu mari pareri de rau ne-am indreptat pasii pe banda galbena prin Valea Cerbului.

Intr-adevar valea este foarte enervanta, dar nu as spune urata. Exceptand nervii facuti la coborarea pe bolovanis, a fost chiar interesant traseul. Ca sa nu mai zic de nenumaratele capre negre care cred ca erau lovite-n freza de caldura, pentru ca stateau fix in poteca si nu fugeau de noi, nici macar nu ne bagau in seama. Doar se dadeau oleaca din calea noastra. Pai d-aia le impusca braconierii... De fapt  nu, oamenii le impusca de nenorociti ce sunt, dar poate nu ar avea atata succes daca animalele n-ar mai sta ca bezmeticele in cararea turistica.

Frumos, dragut, facem poze, dar pe la mijlocul vaii nu stiu cum calc pe o piatra si imi scrantesc glezna. Cum inca puteam pune piciorul jos, am continuat traseul, doar ce era sa fac, coborasem o galagie in altitudine si nu e ca ma puteam intoarce, mai ales ca la Omu cred ca deja ploua. Numai ca la unele miscari pe care le faceam, ma durea ingrozitor. Incercand sa nu mai calc asa, am mers stramb, si la vreo ora jumatate pana la Busteni, ma loveste vechea mea durere de genunchi. Pe Vasile deja il durea genunchiul si mai ales spatele de la rucsacul prost facut, acum incep si eu sa ma tarai... Ce mai, ultima portiune de padure, alt infern.

Ajungem pe la 7 si ceva pe forestierul de la Gura Diham la Busteni. Am vrut sa asteptam tractorasul ala care face legatura intre cabana si oras, dar nu puteam sa bag mana in foc ca mai circula. Spre norocul nostru a trecut o masina de politie pe langa noi. Am oprit-o si l-am rugat pe politist sa ne cheme un taxi. Bine, mai mult el s-a oferti sa cheme, eu doar m-am facut ca-l intreb daca sunt taxiuri in Busteni :)) Cei 20 de lei cat ne-a costat taxiul de la poiana in care da banda galbena si pana la hotel Silva, au fost cei mai bine cheltuiti bani ever! 

Cat ne-am mai invartit p-acolo, cat am baut o cafea la benzinarie, la 9 am pornit spre casa, iar in 55 de minute eram la intrare in Bucuresti. Evident, prin oras tot atata am facut, dar ce mai conteaza.

Oricat de dezamagiti am fi fost de faptul ca nu am facut traseul propus, la indicatorul de 1,5h pana in Busteni, cand am realizat ca daca am fi luat-o prin Malaiesti la ora respectiva probabil nici la Diham nu am fi fost, parca, parca ne mai venea inima la loc.