Ganganii pe Nera

Nici nu stiu cu ce sa incep relatarea: cu ceea ce a mers bine sau cu haosul din bagaje, nehotararea de a ne insoti a celor chemati, modalitatea de transport, atacul insectelor, caldura infernala, juliturile, genunchii suprasolicitati, sunetul de animale cu sange rece prin balarii, gunoaiele de pe poteca. Hmmm, grea decizie!

Ma rog, dupa multe discutii, ramanem 6 participanti, de fapt cei care am spus de la inceput ca vrem sa vedem (revedem in cazul meu) Cheile Nerei: eu si Vasile in masina lui Vlad, Maddie si Alina in Lupo la Cosmin. Am mers drum intins, asa ca, spre deosebire de toamna trecuta cand am facut 12 ore, acum in mai putin de 8, deja descarcam bagajele la pensiunea Dora (Sasca Montana). Cazarea este frumoasa, mai ales balconul de la camera noastra era super :)) gazdele foarte de treaba. Sambata dimineata se ofera chiar sa ne duca in Sopotul Nou sa facem cheile cap-coada, contra unui cost de 100 de lei pe grup.

Pentru ca ne-am cazat in Sasca Montana, planul era sa incepem cu Cheile Susarei pana la Lacul Dracului (cruce albastra), apoi sa continuam pe Cheile Nerei si La Tunele pana in Sasca Romana (banda rosie). Dau telefoane peste telefoane, toata lumea, de la salvamont, gazda de la pensiune si pana la administratorul parcului (care ne promite un transport cu masina parcului national pana in Carbunari), ma sfatuiesc sa abandonez ideea Cheilor Susarei, din lipsa de marcaje si poteca nu foarte buna pe portiunea de la cascada Susara la Carbunari. Am cautat ceva zile jurnale cu descrierea exacta a Cheilor Susarei, am cerut indicatii… nimic, nimeni nu mi-a putut da o descriere exacta, doar vesnicul si enervantul “nu mergeti pe acolo”. Acum nici eu nu pot ajuta pe altii, pentru ca nu le-am facut.

Dupa o noapte cu visinata si 4 ore de somn, la 8.02 dimineata (2 minute mi-a luat mie sa ma dau cu crema antiinflamatoare pe genunchi) suntem gata toti si ne imbarcam intr-o duba alba Ford a gazdelor. Drumul din Sasca in Carbunari este exact cum mi-l aminteam: daca iti urasti masina si organele interne, dai o tura p-acolo si te-ai lecuit.
Spre dezamagirea mea nimeni nu intentioneaza sa coboare din duba in Carbunari, sa mergem pe cruce albastra o ora prin padure racoroasa. Nuuuuu, ne mai zdruncinam creierii o ora si ceva  pe hartoape pana in Sopotul Nou, ca apoi sa capiem de cald prin poienile insorite si plictisitoare de la inceputul cheilor. Colac peste pupaza, soferul ramane cu masina suspendada intr-o groapa, eu imi pierd telefonul (l-am gasit la intoarcere) si incep sa ne atace ganganiile.

No’ hai si-om mere, ca deja se facu ora 10.30. Prin poieni, deschidem si inchidem porti (care se presupune ca ar trebui sa mai opreasca “plimbarea” animalutelor spre Dristie si Sopot), iar in Poiana Meliugului gasim indicator spre stanga, sa trecem Nera pe o punte. Taranii ne indruma sa mergem prin soare tot pe malul drept al Nerei. Evident, aleg padurea si marcajul, iar intr-o ora admiram si fotografiem Lacul Dracului.
Ne miram de albastrul apei, ne lafaim la umbra si racoare, mancam, Vasile gaseste timp sa-si juleasca tibia urat de tot si pe la 12 pornim prin balarii, in loc sa urmam marcajul inapoi spre banda rosie. Cosmin se duce inainte de bezmetic, fara macar sa anunte ca pleaca si in afara de mine si Vasile, ceilalti voteaza sa mergem dupa el “pe scurtatura”; sunt de acord, cu conditia ca, daca in jumatate de ora nu ajungem in traseu, ne intoarcem. Urcam abrupt si haotic un timp, nu intalnim marcajul, asa ca hotarasc sa ma intorc la lac dupa cum stabilisem, si continui pe marcaj. In afara de Cosmin, toti au venit cu mine si ajungem la intersectia marcajelor mai repede decat ma asteptam. Urmeaza o coborare prin padure care mi-a terminat genunchiul (si eu vroiam sa fac Fagarasul in august… ) si, deci, nervii pe toata durata traseului.

Am mers (prea) multe ore prin caldura, “atacati” de ganganii. Nu recomand nimanui sa faca traseul vara. Nu se compara cu plimbarea de asta toamna, cand a fost mult mai frumos, mai curat, mai racoare, apa mai mica… si fara muste. De fapt, citind acum diverse jurnale despre turele din weeek-endul asta, observ ca toti s-au plans de ganganii.

La Cantonul Damian imi anunt colegii de “suferinta” intr-ale caldurii si insectelor ca mai avem doar 2 ore de mers… evident, cuvantul “doar” nu incanta pe nimeni, iar pe mine ma intristeaza de-a dreptul, stiind cat e de plictisitoare portiunea de la Damian la podul Beiului.

La intrare in Sasca Montana eu ma reped la dus (poate scap de muste), apoi pe terasa cabanei la un Stejar receeee!! Baietii, dupa cum le sta lor cel mai bine, se impiedica de carciuma satului. S-au asezat mandrii ca bradu' (asta imi imaginez eu, dar pun pariu ca erau pleostiti de cald si oboseala) pe o banca de lemn, cu bericica la bot si o sticla de spirt in fata. Pentru muscaturile de tantari, zic ei... A trebuit sa sun tot eu (ca o muiere nesuferita ce ma aflu) sa ma plang de foame, ca sa isi miste dosurile transpirate acasa. Seara Vlad se ocupa de gratar, i-a iesit bestial, mai putin friptura mult prea uscata. Data viitoare ii dam doar micii :)) 

Concluzia acestei ture este ca, dupa toate discutiile pe care le-am avut, tot nu m-a crezut nimeni ca apreciez corect timpul in care facem traseul, lungimea lui si portiunile de plictiseala maxim; cred ca tocmai de aceea nu s-a respectat planul din Bucuresti. Si totusi recunosc ca am subapreciat impactul caldurii si dificultatea traseului.

Na ca am inceput cu partile rele si le-am omis pe cele bune. O sa le omit in continuare, pentru ca e canicula si nu am dispozitia necesara sa scriu un jurnal cu final fericit. Dar oricum, faptul ca am mai facut o calatorie intr-o companie placuta, depaseste mult aspectele negative.

Plus la vanatai dupa doar o zi in Piatra Mare

Traseu: Dambul Morii-Canionul Sapte Scari-cabana Piatra Mare: banda galbena 3 ore // cabana Piatra Mare-Pestera de Gheata: banda albastra 1 ora // Pestera de Gheata-Dambul Morii: punct rosu 2 ore
__________________________________________________________________________________


Usurel asa, sa nu ne rupem, am mai bagat o tura de o zi, de data asta in Piatra Mare. Dupa multele si inevitabilele discutii in contradictoriu despre traseu, zilele de stat si participanti, plecam sambata dimineata nu foarte devreme, 7 si ceva, doar 4 omuleti pana la urma. De data asta Maddie sta acasa, are examene si cica invata; locul ei e luat de Cosmin, care, din fericire pentru mine, de data asta nu are chef sa se dea cu ursuletul si merge chiar “omenesc” :))

Traseul il incepem cu un (foarte) mic dejun la masina si plecam la 10.30 spre canion, impreuna cu alti ‘enshpe mii de oameni: unii mai galagiosi, altii echipati corespunzator, iar cei mai multi urmarind indicatiile “dirigului”... da, iar am dat de kinderi!
Sunt nori dar nu ploua, oleaca  racoare, numai bine de urcat, la fel ca sambata trecuta pe Jepi. In 45 de minute suntem la Canion si incepem traversarea lui. Si bineinteles facem poze in disperare. Din pacate niciuna nu mi-a iesit, era prea intuneric si nu am reusit sa stam locului :) Iar am reusit sa acumulez ceva vanatai in genunchi de la scarile alea, cand m-am grabit sa inaintez sa nu ma ude prea tare cascada, sa nu mai tremur si sa scap de zgomotul facut de aia mici.

Trecem si de canion si continuam urcarea. Luam pauza de masa, din pacate destul de lunga incat sa ne ajunga un grup foarte galagios de imbecili in pantofi (as spune “de oras”, dar sunt mai degraba de mers la discoteca de la caminul cultural), cu punga de plastic in mana si castile cu maneau la putere. Marius ar fi fost invidios, ala da “echipament” usor :))

Am ramas placut impresionata de cabana Piatra Mare. Nu e mare, ceaiul “cu lamaie si rom” e doar apa fierbinte total lipsita de gustul de rom (mai bine, nici nu-mi place), in schimb totul e foarte curat si primitor. Si e cald! Magarii de pe platou (animalele, la propriu) erau cam insistenti, dadeau din picioare de bezmetici si se tineau dupa oameni tot timpul. Puiul era simpatic foc, pacat ca fugea de mine...

Dupa placuta odihna, am pleacat spre Pestera de Gheata in drumul nostru de coborare spre Dambul Morii. Traseul urmeaza creasta pret de doar 3-5 minute, apoi coboara brusc spre stanga pe 2 marcaje, banda rosie si banda albastra. Dupa circa 15 minute de coborare, traseele se despart, si noi urmam banda albastra in dreapta. Poteca e ceva mai enervanta pentru cei in pantaloni scurti, pentru ca e foarte ingusta si trece prin balarii si urzici. Urmeaza o padure deasa, traseul fiind aproximativ drept, pana intr-o buza de deal, unde intalnim intersectia cu punctul rosu. In dreapta, traseul pe punct rosu coboara 200 m pana la Pesterade Gheata (si banda albastra tot in directia asta merge spre Bunloc), iar in stanga, acelasi marcaj duce la Dambul Morii. 

Pestera e greu de ratat, pentru ca au scris pe piatra maaaare cu rosu “PESTERA”… altfel, de la intrare nu se vede decat o fisura intr-o stanca. Accesul se face prin acea fisura, cu oleaca de catarare. Eu nu am intrat, dar baietii au spus ca e super si trebuie neaparat facuta toata (sau cat e accesibila).

De aici pana la jos la masina a urmat o coborare cum greu se poate imagina, de enervanta ce a fost. Prima portiune e super desi ocoleste foarte mult: poteca merge pe langa stanci, iar in dreapta ai o padure frumoasa. Ma rog, sa nu ai frica de urs, atunci e cam nasol. Insa dupa cateva minute se intra in padure… si nu se mai iese timp de peste o ora. E adevarat ca ne-am miscat incet din cauza genunchiului meu si poate din cauza durerii ma juram sa nu mai trec pe acolo veci; insa nimeni nu poate sa nege ca traseul e foarte plictisitor. A reusit sa intreaca si coborarea din Poiana Maicilor in Ceahlau. Hai, ca noi am coborat, dar nu recomand nimanui, sub nicio forma, sa urce pe acolo, te joci  X si 0 pe vene pana sus.
Totusi a fost o tura reusita, unii ar spune ca de pantofari. Eu zic ca a meritat efortul.

Triatlon la 2 Mai

Generated image

Este prima editie si se anunta suuuuuper interesanta! Mai ales "dixtractia"... pentru ca trebuie sa recunosc ca, din motive medicale, nu voi participa. Lasati caldura si mai ales lasati lenea. Hai sa aratam ca se poate si fara asfalt.