Hasmasul Mare, o mica "rezervatie de ursi orfani"... Ma rog, nu stiu de ce-i spune “Mare”; daca ar fi fost vara, traseul ar fi fost chiar usor. Dar nu avea farmecul pe care l-a avut, mai ales tinand cont de animalutele parasite de mamele lor.
Pe drum m-am tot gandit la pataniile de prin ’90 si ceva, cand am mers la Lira Petrodava 2 ani la rand. Plecat vineri dupa-amiaza, 8 omuleti chiori de bani, intr-o duba cu 3 butoaie de motorina, dar in care fumam toti ca turcii (la intoarcere omuletul cu duba a “uitat” de noi si a trebuit sa plecam pe jos pana in Gheorghieni); dormit pe jos in cabana; cantat “pe sub flori” la insistentele obsesive ale unei hippioate din Piatra Neamt; Panadol a ascuns un ou, o ciocolata si un pachet de tigari in parazapezi si nu ne-a dat si noua (in urmatorul an i s-a interzis sa mai poarte parazapezi, asa ca a ascuns tigarile in ciorapi, dementiala fata!); ore la autostop, pana s-a indurat unul sa ne ia intr-o remorca plina cu saci de malai (sau faina?); bancurile spuse cu tupeu in gura mare in gara din Gheorghieni... si multe, foarte multe altele. Acum imi dau seama cat farmec aveau vremurile, cat de simplu, spontan si frumos era totul. Vroiam sa plecam? Ce bani, ce transport, ce cazare? In tren si "pa!"
Revenind la prezentul mult mai cuminte, sambata dimineata la 4 am plecat din Romana 28 de omuleti (iar a cam exagerat Mihai, dar se invata el minte ;) ). DN1 super liber, plin de gropi, cu ploaie deasa care in Sinaia se transforma in ninsoare, si cand am “trecut granita” la Baile Tusnad intram in ceata. Deja imi puneam intrebari unde-i vremea buna din alte ture. Am gasit-o pe la Miercurea Ciuc si, evident, in Hasmas.
Urcusul mi s-a parut demential: zapada nu prea mare, vant si ninsoare, vorbit la statii numai din placerea (unora) de a apasa pe butoane, apa inghetata in sticla. Norocul nostru a fost ca eram in padure deasa, si nu am simtit viscolul la adevarata lui “valoare”. Am urcat catinel, grupul a fost foarte compact, pentru cat de multi eram… mare diferenta fata de Ciucas.
Asa cum banuiam, prima imagine cu Hasmasul e un fund rosu. De la "inaltimea" mea, o buna bucata de drum l-am vazut doar pe Mario, in
costumul lui de Scufita Rosie in varianta mai lata. Deja capiasem de la atata culoare dementa, dar am mers si eu "la aspiratie", ca sa consum mai putin combustibil :))
Asa cum banuiam, prima imagine cu Hasmasul e un fund rosu. De la "inaltimea" mea, o buna bucata de drum l-am vazut doar pe Mario, in
costumul lui de Scufita Rosie in varianta mai lata. Deja capiasem de la atata culoare dementa, dar am mers si eu "la aspiratie", ca sa consum mai putin combustibil :))Dupa 2 ore de urcat in pas de plimbare, am iesit intr-o poiana superba, chiar inainte de fosta cabana Piatra Singuratica. Zapada neumblata, vantul s-a oprit brusc, a iesit soarele, cerul era de un albastru ireal. Ce poate fi mai frumos, decat o tavaleala in zapada, multe poze, rasete si bunadispozitie. Minunat, cel mai frumos moment al traseului!!
Ne desprindem cu parere de rau de aceasta minunata priveliste si urcam la ramasitele cabanei, pe o panta care mie mi s-a parut un chin, pentru ca incepusem sa vad albastru de foame. Sus am mancat nelipsitele curmale, in acompaniament de clantanit de dinti si tremurat compulsiv. Dupa masa Mihai ne grabeste spre varful Hasmasul Mare… cica 2 ore de mers. Plecam, desi nu-l crede nimeni cand spune cat de usor si scurt e drumul :)
Mergem cateva sute de metri, incep sa mi se miste si mie rotitele in creieras si consider ca am depus destul efort pentru o prima tura de iarna. Asa ca ma hotarasc sa ma intorc singura in Balan, dar Laura ma anunta ca vrea sa coboare cu mine. Dupa o scurta sedinta, majoritatea voteaza continuarea traseului spre varf, asa ca Mihai, pe principiul "carpatocratic", ia decizia sa ne intoarcem toti la masini :)) Sper din toata inima ca nu m-a injurat nimeni; nu vreau sa fac pe viteaza, dar era abia amiaza, stiam marcajul de intoarcere, deci nicio problema. Nu inseamna, totusi, ca nu ii multumesc lui Mihai pentru decizia lui si tuturor pentru ca au acceptat-o. Chiar daca nu pentru mine, pentru ceilalti care nu ar fi ajuns in varf, mai ales pe viscolul care se anunta.
A urmat o coborare dementiala cu zapada pana la genunchi. Imi pare ca oamenii se distrau in continuare, chiar daca traseul a fost scurt si intrerupt brusc.Drumul Balan – Gheorghieni – Lacul Rosu a fost ciudat, cu demonstratii gratuite de incapatanare dusa la extrem si, evident, orgolii ranite… dar macar l-am facut pe tot cu masina :)))) Am ajuns la pensiune pe seara, lumea s-a pus pe facut gratar, pe cantat si baut. Nu prea stiu ce s-a intamplat dupa ora 9 jumatate, cand din cauza frigului m-am dus sa ma culc. De fapt aveam de gand sa ma incalzesc putin in pat si sa cobor mai tarziu, dar am adormit imediat cum am pus capul pe perna.
Dupa ninsoarea ce a durat toata noaptea, dimineata s-a incins bulgareala, sub pretextul deszapezirii masinilor. Din pacate nu a vrut nimeni sa faca om de zapada cu mine… ne grabeam. Unde? Habar n-am.
Pozele urmeaza pe picasa, imediat ce le strang de la ceilalti. Eu evident ca am uitat sa incarc bateriile la aparat… E clar, trebuie sa evit zona Lacul Rosu, e ceva care nu-mi prieste acolo :)))
p.s. titlul e gaselnita lui Vlad, nu-s vinovata cu nimic :)
p.s. titlul e gaselnita lui Vlad, nu-s vinovata cu nimic :)
